Premii de la Crucea Roşie Vâlcea pentru voluntari

Scris de  Joi, 06 Decembrie 2018 20:14
Notează articol
(0 voturi)

Ieri 5 decembrie, la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" din Rm. Vâlcea a avut loc o gală internă a Crucii Roşii Vâlcea, după cum anunţă coordonatorul acestei instituţii, Ionuţ Cherăscu. Gala marchează şi Ziua internaţională a Voluntarului". Această zi este văzută ca o şansă unică pentru voluntari şi organizaţii de a celebra eforturile lor depuse de-a lungul unui an, de a împărtăşi cu ceilalţi valorile pe care le preţuiesc şi de a-şi promova munca lor. În cadrul galei au fost premiaţi tinerii voluntari vâlceni care s-au remarcat în 2018. aceştia vor primii diplome şi produse de prim ajutor sau alimente. La final, un grup de voluntari au cântat colinde. La manifestare au fost prezenţi preşedintele filialei Vâlcea a Crucii Roşii, Constantin Lăpădat, vicepreşedinţii Andra Bică (şefa Inspectoratului Şcolar Vâlcea), Remus Grigorescu (directorul Bibliotecii) şi Elena Cotar. Organizatorii preconizează că la această gală vor fi prezenţi circa 50 de persoane (Voluntari la Crucea Roşie Vâlcea), însoţiţi de părinţi sau prieteni. De precizat că "Moş Voluntar" a adus de curând în parcul auto a Crucii Roşii Vâlcea o ambuanţă ce urmează a fi dotată pentru serviciul de ambulanţă al acestei instituţii cu bani strânşi din cursurile de prim ajutor oferite de voluntarii vâlceni. 

(Ionel Gerea)

Citit de 333 ori

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar:
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment:
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu