Se dau asigurări că se vinde Oltchim-ul

Scris de  Miercuri, 07 Noiembrie 2018 22:14
Notează articol
(0 voturi)

Intrat în insolvenţă încă din ianuarie 2013, Combinatul Chimic Oltchim este administrat acum de un grup de administratori judiciari. De precizat faptul că procedura de privatizare a combinatului vâlcean a fost finalizată încă de anul trecut, moment în care principalele active ale societăţii au fost cumpărate de firma Chimcomplex, parte din grupul industrial român SCR, controlat de Ştefan Vuza, pentru suma de 127 de milioane de euro. Procedura de privatizare a Oltchim-ului a fost posibilă după ce, în luna iulie a anului trecut, Comisia Europeană a fost de acord ca instituţia vâlceană să fie preluată de către Chimcomplex. Acum, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu spune că vânzarea Oltchim-ului s-ar putea finaliza în cel mult o lună, dacă între timp nu vor apărea alte probleme. De precizat că potrivit înţelegerii existente între vânzător (statul român) şi viitorul proprietar al Oltchim-ului, urmează ca acesta din urmă să păstreze angajaţii şi salariile celor care lucrau la instalaţiile de pe platforma chimică. Mai mult, Vuzea vrea să relanseze producţia de PVC, material care nu se mai fabrică în România.          (Ionel Gerea)

Citit de 398 ori

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar:
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment:
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu