Lansăm o provocare: ideea e gratis şi nu costă bani!

Scris de  Duminică, 07 Octombrie 2018 17:16
Notează articol
(1 Votează)

Cine zice că „Ziua Recoltei” este o sărbătoare comunistă este invitat să se uite peste gard, la nemţi, să vadă cum stă treaba cu Oktoberfest, la care se îngrămădesc din lumea întreagă turiştii să vină şi să bea, să petreacă la Munchen. Numai duminică televiziunile au transmis imagini cu Bill Clinton în pantaloni de piele scurţi şi de nevasta-sa, Hillary, petrecând în oraşul german la sărbătoarea berii. Sărbătoarea lor ţine de mai bine de o săptămână, a început - ca în fiecare an - la sfârşitul lui septembrie şi va dura, probabil, până la mijlocul lunii acesteia (aici informaţiile mele sunt... lacunare!). Am dat acest exemplu pentru că am văzut ce fel de petrecere s-a instalat la sfârşitul săptămânii în Centrul oraşului, ce chefuri pe cinste au fost, cu pastramă şi must. De ce, deci, autorităţile vâlcene - spun aşa, dar mă gândesc la Mircea Gutau, pentru că altcineva nu este în stare să pornească aşa ceva! - n-ar porni un astfel de festival, cum este cel de la Munchen, cătinel, cătinel, în  primul an de doua zile, apoi de o săptămână, cu extindere în tot oraşul, apoi, cine ştie, poate chiar cât cel de la nemţi!? Măcar asta să se întâmple, dacă tot s-a dus de râpă industria vâlceană, să se pornească astfel de manifestări ce pot acoperi tot anul, să înflorească măcar comerţul, serviciile şi tot ar fi ceva pentru tot judeţul. Mă mir că asta nu le-a trecut prin cap celor de la Drăgăşani, care ar putea să prefacă aceasta perioadă, când dă mustul în fiert, într-un lung şi profitabil festin am vinului, pentru că sunt câteva crame în zonă ce ar avea tot interesul să ridice cota soiurilor de Drăgăşani...(P.T.)

Citit de 591 ori

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar:
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment:
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu