Un gest excepţional: pomenirea eroilor la Câineni!

Scris de  Marți, 31 Iulie 2018 20:52
Notează articol
(0 voturi)

Deşi este pusă la o înălţime destul de mare, aproape imposibil de privit de jos, imediat sub fronrtiscipiul Primăriei din Câineni se află o placă pe care sunt inserate câteva nume de cetăţeni care au primit din mâna Regelui Ferdinand medalia Bărbăţie şi Credinţă. Despre ce este vorba de fapt? În anul 1916, când trupele române se aflau pe Valea Oltului, o mână de tineri, deşi nu făcuseră armata,  au destructurat pur şi simplu Corpul Alpin German, reuşind astfel să scoată din încercuirea nemţilor Regimentul 5 Vânători. Numele lor ar trebui pomenit în acest an, al Centenarului, în bisericile din Vâlcea, de ce nu, de Înalt Prea Sfinţia Sa Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului! Ne-am învrednicit, deci, să le culegem numele de pe acea piatră comemorativă, iar printre ele veţi recunoaşte numele unor familii cu totul onorabile din judeţul nostru! Eroii de atunci sunt următorii: Daneş N. Constantin, Darie F. Ştefan, Rizoti Constantin, Horumbă C. Mihai, Cârstoiu P. Ioan, Vilău Ion, Mihăilescu Gheorghe, Năstase D. Ion, Daneş C. Constantin, Vieru Constantin, Darie Nicolae, Canini Ion, Flouturel P. Ion, Susoi Ion, Horumba Ştefan, Tăbăcuţu Constantin, Eftimie Ion. (P.T.)

Citit de 487 ori

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar:
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment:
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu