Profesorul Vasiloiu de la Lahovari a fost condamnat!

Scris de  Duminică, 11 Martie 2018 18:15
Notează articol
(0 voturi)

Pe data de 8 martie, instanţa de judecată s-a pronunţat cu privire la dosarul înaintat în 2014 referitor la o altercaţie violentă între doi profesori ai Colegiului Naţional Alexandru Lahovari.

Pe scurt, faptele s-au derulat astfel: la sfârşitul lui 2014, profesorul Liviu Tudor a anunţat telefonic poliţia că a fost agresat violent, cu pumnii, de către colegul său, Virgil Vasiloiu. Profesorul Tudor a fost transportat de urgenţă la spital şi supus unei intervenţii chirurgicale în urma fracturii de piramidă nazală constatată de către medici. Urmarea a fost aceea că profesorul Virgil Vasiloiu a fost acuzat de loviri şi alte violenţe într-un dosar care s-a înaintat spre soluţionare Judecătoriei Vâlcea.
Menţionăm că profesorul inculpat şi-a recunoscut vina, iar martorii incidentului au fost elevii colegiului aflaţi la momentul incidentului în locul respectiv. Există şi speculaţii conform cărora cearta dintre cei doi profesori ar fi debutat pe fondul unor relaţii mai puţin ortodoxe pe care aceştia le-ar fi avut cu unele dintre eleve.
Însă dat fiind faptul că sunt doar speculaţii, ne vom mărgini să redăm aici horărârea judecătorească din care cităm:
"Stabileşte pedeapsa de 7000 lei amendă (140 zile-amendă, cuantumul unei zile-amendă fiind de 50 lei) în sarcina inculpatului Vasiloiu Virgil sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 193 alin.2 C. pen. În baza art 83 alin (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. de la doi ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. ; pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Vâlcea la datele fixate de aceştia; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil schimbarea şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. (2) lit b) e) C. pen. dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să execute următoarele obligaţii : 1) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile în condiţiile prevăzute de art 51, 52 din Legea nr. 253/2013, în cadrul uneia dintre următoarele entităţi: Arhiepiscopia Râmnicului-Centrul Eparhial din Rm. Vâlcea sau grădiniţa cu program prelungit Ostroveni nr. 3 din Rm. Vâlcea. 2) Să nu comunice cu persoana vătămată Tudor Liviu şi să nu se apropie de aceasta la o distanţă mai mică de 2 metri. În baza art. 404 alin (3) C. proc. Pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art 88 C. pen. cu privire la conduita sa viitoare şi cu privire la consecinţele la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Potrivit art 90 alin (1) C. pen. , persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. În baza art. 26 C. proc. pen., disjunge acţiunea civilă, sens în care dispune formarea unui nou dosar ce va fi soluţionat separat de acelaşi complet. În baza art. 274 C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei către stat cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea laturii penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 martie 2018."
De menţionat însă că pe rolul instanţei se mai află un dosar în care profesorul Liviu Tudor pretinde daune morale profesorului Virgil Vasiloiu. 

Citit de 594 ori

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar:
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment:
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu