Gabriel Cîrjaliu

Gabriel Cîrjaliu

Joi, 13 Decembrie 2018 20:09

Semifinală cu Rusia lui Trefilov

În faza semifinaleoor, azi, România are meci greu, contra unei echipe puternice, Rusia. Elevele lui Evgueni Trefilov au terminat pe primul loc în Grupa 1 şi sunt favorite la calificare, mai ales după ce Cristina Neagu a ieşit din competiţie. Rusoaicele au fost prezente în noiembrie la Trofeul Carpaţi, acolo unde au cedat în faţa echipei secunde a României dar acum datele problemei sunt mult schimbate. În cealaltă semifinată se vor duela Franţa şi Olanda.

 Program semifinale:

 România – Rusia

Olanda – Franţa

Joi, 13 Decembrie 2018 20:06

Neagu stă şase luni!

Verdictul dat de medici după accidentarea Cristinei Neagu este unul crunt, ruptură de ligamente. Starul Naţionalei României va sta cel puţin şase luni în afara terenului şi va rata finalul acestui sezon şi pentru CSM Bucureşti. În locul său a fost chemată din România Bianca Bazaliu pentru a completa lotul. În ceea ce-l priveşte pe selecţionerul Ambros, acesta dă vina pe EHF pentru accidentarea Cristinei: "Ar trebui ca EHF să se gândească şi la jucătoare. Nu e neapărat vorba de ce a păţit Cristina Neagu astăzi.Este păcat ca aşa ceva să se întâmple. Să jucăm două meciuri decisive la rând, înaintea semifinalei. Nu este posibil! Distrug inima jucătarelor, distrug tot ce contează în acest sport. Vă rog, faceţi ceva! Nu vă mai gândiţi doar la voi! Am luptat pentru a ajunge aici, am meritat să ajungem aici. Nici nu mai contează nimic acum, nu mă mai interesează dacă ne calificăm în semifinale. Am jucat bine astăzi, ofensiva a funcţionat în prima parte. Ele jucau fără presiune din cauza situaţiei din clasament. Probabil de asta au revenit. Cu toţii am vrut să obţinem calificarea încă de acum. Nu ştim ce a păţit Neagu, dar lucrurile nu arată prea bine. Problema la genunchi pare serioasă. Noi am jucat ieri, ele erau mai odihnite. Am fost sub ele din punct de vedere fizic. Ele au revenit foarte puternic în repriza secundă. Nu am făcut calcule, noi am vrut să ne calificăm prin munca noastră. Meritam asta. Trebuie să fim mândri de jocul de azi. Am luptat împotriva tuturor"

Joi, 13 Decembrie 2018 20:04

Am pierdut dar ne-am calificat!

România e în semifinale după ce a cedat la două goluri diferenţă meciul contra Ungariei, graţie parcursului perfect din prima fază a grupelor

Nici că se putea un final de grupă principală mai tensionat cum a fost celo de la Nancy dintre România şi Germania. Rivalitatea dintre cele două ţări, la toate capitolele, inclusiv la cel sportiv, este cunoscută în toată lumea. Tricolorele erau şa mâna lor, cu un succes, cu un rezultat de egalitate şi, ajutate de jocul rezultatelor, chiar la o înfrângere la două goluri diferenţă, ajungeau în faza semifinalelor. De partea cealaltă, maghiarele aveau doar şanse teoretice de a mai prinde un loc în careul de la Paris. Erau sigure de locul secund al clasamentului doar dacă învingeau la 18 goluri diferenţă! Un meci pe care elevele lui Ambros trebuiau să-l joace cu mâna la inimă, aşa cum au urmărit partida milioane de români! Din nou o galerie română numeroasă a fost prezentă în cocheta sală de la Nancy şi Deşteaptăte Române s-a auzit din zeci, poate sute de piepturi. Hai România, ne-am spus cu toţii în gând şi celem 60 de minute au început!

De la extaz la agonie în prima repriză

Prima posesie a fost al echipei noastre, cu doi coordonatori de joc în teren. Şi Neagu a marcat după 36 de secunde : 1-0! Apoi e 7 metri pentru unguroaice. Apără Dedu! Se face 2-0 dar unguroaicele sunt şi ele pe teren şi reduc din handicap. E apoi 3-1 şi 4-2 şi sperăm să ne distanţăm. Dumanska şi Dedu par în zi mare. Pintea e peste tot pe teren, aşa cum a fost şi contra Spaniei şi România continuă să condusă şi să mărească avansul la 3 goluri : 7-4. O altă bucurie, mezina Laslo de la Buducnost prinde şi ea o zi de excepţie la prima participare la un turneu final şi maghiarele par a nu găsi soluţii să stopeze trupa tricoloră. Timpul trece în favoarea de 10-6. Fostul tehnician al CSM-ului dă indicaţiile potrivite şi Ungaria vine la doar două goluri distanţă, 11-9, nu e deloc uşor mai ales că adversarele au de recuperat, câteva minute mai târziu, un singur gol. Apoi, cu un minut înainte de final, Ungaria egalează la 15. Nu e greu, e foarte greu! Martin cere şi el timp de ohihnă, mai târziu decât se impunea pentru că elevele sale ontraseră într-o criză de idei, şi în apărare şi în atac. Primele 30 de minute se termină la egalitate, 16-16 Un punct ne duce în semifinale dar mai e o altă jumătate de oră de joc în care se poate întâmpla orice. Chiar dacă nu mai au şanse de calificare, maghiarele vor să ne încurce. E normal!

Înfrângerea de care aveam nevoie

Prima posesie a reprizei secunde le aparţine unguraoicelor care au şansa să intre în avantaj pentru prima dată în meci. Şi o fac! Începem prost, gol primit şi eliminare de două minute. Neagu parcă iese din joc, tot aşa şI restul interilor dar Pintea înscrie gol după gol şi vecinele din Vest nu se distanţează. Pentru moment, însă. La 9 minute de la reluare Ungaria are 22-20 şi semifinalele se îndepărteză de România! De această dată Ambros cere repede timp de odihnă şi le cere elevelor sale să fie mai atente în atac dar pe următorul în ratăm, e fault în atac la Buceschi. Apoi ne alegem cu o altă eliminare de 2 minute şi totul pare să se prăbuşească. Ele se duc la 3 avans, noi nu ne revenim! 7 metri cu eliminare şi la noi dar Buceschi ratează şi unguroaicele măresc avantajul la 4 goluri şi apoi la 5. Şi continuăm să jucăm prost, noi ratăm din toate poziţiile şi o facem mare pe Eva Kiss, ele înscriu şi la mijlocul reprizei secunde sunt 5 goluri avans. Sperăm să terminăm măcar cu minus 2 şi să ne ajute jocul rezultatelor. Cu chiu, cu vai, jucăm mai bine. Bara ne salvează de două ori şi ne apropiem la 2 goluri de Ungaria şi de semifinale, 26-24. Antrenorul unguroaicelor simte pericolul ci cere timp de odihnă. Se joacă intens, emoţiile sunt maxime. Neagu înscrie şi ea golul cu numărul opt şi suntem aproape, un singur gol şi zece minjute la dispoziţie să întoarcem rezultatul. Ne scoate şi Dedu, unul la unu cu o adversară şi avem şansa să egalăm. Mai sunt opt minute şi Planeta o accidentează pe Neagu. Nu primeşte 2 minute eliminare iar tunarul României e prăbuşită pe parchet şi toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură verdictul medicilor. Accidentarea este gravă, targa ajunge pe teren şi Cristina e scoasă din joc. De acum în colo chiar avem nevoie de mult noroc. Egalăm dar peste câteva secunde Ungaria e din nou în avantaj. Apoi se duc la două avans, noi avem 7 metri şi singura care are curaj să execute e Elisei. Marchează cu noroc şi e 29-28, cu cinci minute înaiunte de final. În apărare, însă, nu ne descurcăm. Au din nou 2. Pintea obiseşte şi ea şi ratează singură cu Kiss şi totul pare că se prăbuşeşte. Ratează şi ele, Buceshi marchează şi respirăm din nou. Mai e un minut, Elisei ratează de la 7 metri şi nu mai putem învinge. Şase minime pentru un egal. Secundele se scurg şi mai avem un atac şi 30 de secunde. Trebuie să nu-l ratăkm pentru a rămâne la jocul rezultatelor. Ambros cere tyme-out şi le cere fetelor să nu se precipite, să nu irosească şi ultima şansă teoretică la calificare. Avem 7 metri, se duce mezina Laslo dar ratează şi ea. Se termină 31-29 şi depindem de Olanda. În acel moment mai era o oră şi jumîtate până la meciul dintre batave şi Germania, cele mai lungi minute pentru tricolore. Şansele erau imense, încă. Germania avea nevoie de un succes la 13 goluri diferenţă pentru a merge în careul de aşi! Şi ne-am calificat. Olanda a învins clar Germania şi merge şi ea în careul de aşi!

Selecţionerul Naţionalei României, Martin Ambros, a declarat la finalul meciului contra Spaniei că mîşi dorea 60 de minute mai uşoare în faţa handbalistelor din ţara natală dar că le felicită pe tricolore pentru spiritul de luptă de care au dat dovadă: „Ne-am dorit să începem meciul într-un mod diferit, poate pe parcurs să fi rotit mai mult şi jucătoarele, nu am putut, Spania a jucat fără nicio presiune, nu mai avea nicio şansă. Dar au arătat şi cu Olanda foarte bine, când merita să câştige. Am suferit mult, dar am terminat meciul cu sentimente bune. Sunt fericit pentru asta, sunt fericit şi pentru faptul că am reuşit să ne ridicăm din momentele dificile. A fost destul de plăcut să vezi cum echipa reacţionează în astfel de situaţii grele, spiritul de luptă, ce caracter şi personalitate are. Acum, când suntem tot mai aproape de obiectiv, jucăm cu foarte multe emoţii. Nu presiune, ci emoţii, pentru că avem visul în propriile noastre mâini”.

Şi bilanţul ultimilor 8 ani era unul net în favoarea echipei noastre, 5 succese şi o singură înfrângere. Nu a fost de ajuns, însă. Fără emoţii, fără obiectiv, Spania a început ca din puşcă şi a condus în permanenţă. Neagu a primit mai toate mingile dar a fost mai mereu marcată om la om. Buceschi nu a fost nici ea în zi bună. Cu Alicia Fernandez ca primă vioară, echipa iberică a condus cu 3-1, 7-2 şi 8-3 şi deja ne vedeam spulberat visul de a ajunge în semifinale. Româncele s-au chinuit să se apropie, au fost aproape de egalare în două rânduri şi au mers la cabine cu un handicap de două goluri, 10-12, după ce tunarul Cristina Neagu a punctat în chiar ultima secundă a primului mitan. Nu era nimic pierdut dar era clar că meciul lejer la care ne aşteptam nu exista.

Ne-am revenit la timp

  Elevele lui Ambros au avut primul atac al reprizei secunde dar l-au ratat şi Spania a refăcut un avans de trei goluri. Treptat, însă, tricolorele au intrat serios în meci în timp ce adversarele au dat semne de oboseală. Era şi greu de crezut că vor putea menţine ritmul infernal din primele 30 de minute. Semnalul revenirii a fost dat de Denisa Dedu, titulară din nou în locul Yuliei Dumanska. Handbalista de la Braşov a parat o aruncare de la 7 metri, apoi o situaţie de unu la unu cu Fernandez şi în minutul 41 România reuşea să egaleze şi să se apopie de o victorie mare. Crina Pintea a făcut tot ce se putea face, a marcat, a scos aruncări de la 7 metri, a produs eliminarea adversarelor şi cu 13 minute înainte de final aveam 20-17. Nu a fost un final liniştiti, însă. Spania s-a agăţat de fiecare minge, a revenit la două goluri dar nu a putut mai mult. S-a terminat 27-25 pentru tricolore care reveneau pe primul loc al grupei, profitând de succesul clar al Norvegiei în faţa Olandei. Aseară, Cristina Neagu şi compania au jucat meciul decisiv pentru accederea în faza semifinaleoor, contra Ungariei, rivalei de zeci de ani.

Pivotul Crina Pintea a avut o evoluţie decisivă contra ibericelor şi a fost declarată MVP-ul meciului la finalul celor 60 de minute. Jucătoarea care s-a format la Centrul de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea şi a debutat la Zalău a declarat la finalul disputei că arbitrajul a ajutat Spania: "A fost foarte greu. A trebuit să luptăm împotriva tuturor. După cum se vede, nimeni nu e de partea noastră. Astăzi a fost o luptă foarte grea, împotriva arbitrilor, împotriva... Am început destul de greu, n-a fost un meci uşor. Important e că am luptat până în ultima secundă. Ok, sunt mare, sunt puternică, dar asta nu înseamnă că nu sunt om. Stau cu mâinile sus şi uneori nu ştiu ce să fac. Arunc la poartă, ele se aruncă în mine, mimează şi mă trezesc că îmi anulează goluri. Uneori te fac pe creier, este foarte frustrant. Nu vreau să spun mai multe, pentru că am fost atât de nervoasă în timpul meciului. Atât de mult mă bucur că nu le-am lăsat să mă domine. De asta am şi izbucnit la finalul meciului, pentru că mi-am arătat cât de puternică sunt şi că pot să trec peste tot şi peste toate. Mă bucur că fetele au avut încredere în mine şi mi-au pasat în continuare. Chiar au fost toate, goluri anulate, fault în atac, 7 metri, au dat cu mine de pământ. Sincer, la un moment dat am simţit că am dat cu capul de podea şi nu au dat nimic. Când vezi că toate lumea e împotriva ta şi nu cedezi, este o bucurie imensă. Nu ştiu dacă am mai avut momente de acest gen, ca după un meci să izbucnesc în plâns. Ne bucurăm foarte mult că am câştigat. Suntem mai aproape de visul nostru." Şi o altă componentă a Naţionalei, Gabi Perianu, a simţit ostilitatea din partea arbitrajului: "A fost un meci foarte dificil în primele minute, dar am revenit în meci. Au jucat un handbal destul de bun şi de agresiv, în ciuda arbtrajului, dar noi am ştiut cum să ne aliniem în apărare. A fost unul dintre cele mai ostile arbitraje. Dar noi am câştigat azi". O evoluţie foarte bună a avut şi portarul Denisa Dedu, cea care s-a bucurat în lacrimi la finalul celor 60 de minute: "Nu am jucat la cel mai înalt nivel. Dar spiritul de echipă şi lupta nu ne-au lipsit. În final am reuşit. Cred că Spania a vrut să facă un meci bun. Ştiam că nu va fi un meci uşor. Cel mai important este că ne-am impus, am întâlnit o echipă cu jucătoare valoroase. E important să ne recuperăm, din nefericire nu avem timp de odihnă."

Marți, 11 Decembrie 2018 19:45

Se ştiu datele Memorialului Constantin Tită

Ca în fiecare an memorialul are loc la final de decembrie. În acest an vâlcenii vor putea vedea meciuri spectaculoase ale unor formaţii ambiţioase din Liga Floriilor. Alături de echipa locală SCM Râmnicu Vâlcea vor participa echipele: Corona Braşov, Gloria Buzău şi CSM Slatina.

 PROGRAM MEMORIAL “CONSTANTIN TITĂ”:

VINERI, 28 decembrie 2018:

ORA 9.30: CORONA BRAŞOV – GLORIA BUZĂU

ORA 11.30: SCM RM. VÂLCEA – CSM SLATINA

ORA 17.00: CSM SLATINA – CORONA BRAȘOV

ORA 19.00: GLORIA BUZĂU – SCM RM. VÂLCEA

SÂMBĂTĂ, 29 decembrie 2018:

ORA 9.30: CSM SLATINA – GLORIA BUZĂU

ORA 11.30: SCM RM. VÂLCEA – CORONA BRAȘOV

ORA 13.00: FESTIVITATEA DE PREMIERE

Administraţia de monitorizare precizează încheierea, la data de 10 decembrie 2018, a ciclul de monitorizare financiară a cluburilor licenţiate de Liga I, în timpul sezonului competiţional 2018 – 2019. Toate cluburile participante la campionatul naţional Liga 1 au îndeplinit cerinţele fair play-ului financiar în timpul competiţiei pentru care au primit licenţa, respectiv nu au fost înregistrate datorii financiare restante neachitate, la termenul de graţie 30 noiembrie 2018, faţă de cluburi, angajaţi şi asigurările sociale/autorităţile fiscale, în legătură cu obligaţiile contractuale sau legale apărute înainte de data de referinţă 30 iunie 2018.

Precizăm că este al doilea an consecutiv, în care toate cluburile din Liga 1 respectă cerinţele fair play-ului financiar.

Marți, 11 Decembrie 2018 19:33

CN Lahovari, campioana judeţului la fotbal

În urma desfăşurării Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, etapa judeţeană, disputată la Liceul “George Ţărnea” din Băbeni, a fost desemnată campiona judeţului la fotbal băieţi, ciclul liceal. Echipa Colegiului Naţional “Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea ne va reprezenta mai departe la etapa zonală.

 Clasament final:

 Loc 1. CN “Alexandru Lahovari” Rm.Vâlcea-prof. Ionel Marin-Vlădulescu

Loc 2. Lic. Tehnologic “Brătianu” Drăgăşani-prof. Popa Dumitru

Loc 3. Lic. Tehnologic “Petrache Poenaru” Bălceşti-prof. Vâlceanu Cristian

Loc 4. Lic. Tehnologic “ Ferdinand I”-prof. Dincă Costel.

Au mai participat:

CNI “Matei Basarab” Rm. Vâlcea, prof. Avram Alexandru şi Dana Dobre

Liceul “ Constantin Brâncoveanu” Horezu - prof. Augustina Hoanţă şi Hoanţă Doru

Liceul “ Preda Buzescu” Berbeşti-prof. Nini Cumpănăşoiu şi Ghiorghie Cătălin

Liceul “ Gheorghe Surdu” Brezoi - prof. Mazilu Bianca

Marți, 11 Decembrie 2018 19:30

Surprize în Cupa României

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vâlcea a organizat faza optimilor de finală ale Cupei României, ultimele partide oficiale disputate în acest an. Cele mai bune formaţii din Superligă, Viitorul Dăeşti şi Minerul Costeşti nu au avut probleme şi au acces în sferturile de finală după ce au trecut clar de AS Băile Olăneşti, respectiv Oltul Ioneşti. Mai departe merg, însă, şi echipe din eşaloanele inferioare: Olteţul Zătreni, AS Buneşti, Forestierul Romani,. AS Mihăeşti şi Sporting Galicea.

Rezultatul optimilor de finală:

 A.C.S. VÂLCEA SPORT - F.C. Păuşeşti Otăsău 2-3

OLTEŢUL Zătreni - INTER Lăpuşata 3-1

UTD Drăgăşani - A.S. Buneşti 4-4, 3-4 după penalty

AS Băile Olăneşti - VIITORUL Dăeşti 1-5

OLTUL Ioneşti - MINERUL Costeşti 0-6

FORESTIERUL Romani - FORESTA Malaia 8-4

F.C. Băbeni 2 - A.S. Mihăeşti 0-5

A.S. SPORTING Galicea - A.S. Râmnicu Vâlcea 2-2, 4-2 după penalti

Pagina 1 din 117

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar:
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment:
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu