De ce nu se dau medicamente gratuit pentru oprimaţii politici şi prizonierii de război?

Scris de  Miercuri, 16 Mai 2018 17:53
Notează articol
(0 voturi)

Doamnă Ministru,
În cadrul audienţelor ţinute la Cabinetul Parlamentar din Rm. Vâlcea am fost sesizat cu privire la următoarea problemă:
În conformitate cu prevederile art 8 alin 2, lit a) din Decretul Lege nr. 118 din 30 martie 1990, persoanele persecutate politic, deportate în străinătate, ori constituite în prizonieri de război, cetăţenii oprimaţi de regimul comunist "beneficiază de asistenţă medicală şi medicamente, în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor".
Dar, în fapt, categoriile enumerate mai sus, nu beneficiază de vreo gratuitate, în nicio circumstanţă, având la dispoziţie doar soluţia compensării medicamentelor necesare.
Astfel, doamnă ministru, vă rog să-mi comunicaţi motivele pentru care nu sunt aplicate aceste prevederi şi termenul la care consideraţi că va exista o rezolvare pentru această situaţie?
Solicit răspuns scris.          

Senator Romulus Bulacu   

Citit de 210 ori

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar:
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment:
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu