Cum se resuscitează un partid aflat, ideologic, în moarte clinică?

Scris de  Joi, 20 Decembrie 2018 10:41
Notează articol
(1 Votează)

La 88 de ani, după aproape 16 ani de când a ieşit din scenă, Ion Iliescu face un gest pe care politicienii şi comentatorii politici se prefac pur şi simplu că nu-l văd; de fapt cred că nici nu-l văd: resuscitează PSD-ul! O face simplu, fără mari eforturi, dar la momentul potrivit, cu un an înainte de alegerile prezidenţiale. Ce spune Iliescu în interviul pe care-l dă pentru ziarul „Le Figaro”? Câteva lucruri importante pentru revitalizarea PSD, care sunt de fapt şi adevărate. Unu, ar fi că partidul, născut din Frontul Salvării Naţionale, este cel mai mare partid din România, chiar dacă şi-a cam părăsit de multişor idealurile. Cam de pe vremea când a fost preluat de Adrian Năstase, care nu avea alura de activist şi nici disponibilitatea pentru aşa ceva, treabă continuată şi în mandatul lui Geoană, prea intelectual, zice Iliescu - va amintiţi, desigur, că in urmă cu exact 14 ani îl făcea prostănac! - şi Ponta, băiat isteţ, dar necopt. Încă? În fine, partidul, zice Iliescu, se află intr-o situaţie de criză generalizată, din cauza lui Dragnea, a problemelor acestuia cu Justiţia. Şi în acest fel şi-a făcut praf, şi pentru acest ciclu electoral care se apropie, şansele ca să îşi aducă la Cotroceni liderul. De fapt, Iliescu o spune cu subiect şi predicat, că la ora asta, partidul său nu are un lider pe care să-l scoată la înaintare şi care să îl învingă pe Iohannis în alegeri. Dar, subliniază acelaşi Iliescu, ar putea să meargă pe mana lui Tăriceanu, un personaj politic cu care acesta a lucrat mai demult, în primii ani ai democratizării României, şi care ar avea calităţile cu care să se impună la Cotroceni. Cam acestea ar fi direcţiile cu care vede fostul preşedinte că s-ar putea resuscita PSD-ul său atotstăpânitor. De fapt Le Figaro şi punctează în titlu că România este ţara unui singur partid... Ei, bine, iată o altă capcană pe care o deschide Iliescu în comentariul său, care ar trebui, prin descifrarea întrebărilor care se nasc de aici un alt fel de a face politică, mai prietenos şi mai acceptabil pentru România.

  Unde este însă Liviu Dragnea în acest decor? Nicăieri, bineînţeles, pentru că el are nişte probleme cu Justiţia. Exact pentru asta a şi fost condus dialogul cu redactorul şef al ziarului francez spre evaluările pe care le face şi pe care le-am enumerat în sinteză, până aici. Pare, nu-i aşa, că Ion Iliescu şi-a comandat acest interviu, că nu este o simplă întâmplare că tocmai lui i-au luat francezii interviu ca să ştie ce se întâmplă cu partidul aflat la Putere în România. Evident că interviul a suscitat largi şi pătimaşe dezbateri, clienţii lui Dragnea au scos acul din perniţa atelierului de croit iluzii şi au sărit pe francezi, forţându-l pe Ion Iliescu să retragă o parte din afirmaţii, apoi să revină, şi tot aşa, dar grenada a fost aruncată şi pensionarii ăia, care l-au însoţit timp de treizeci de ani pe Iliescu, vor ţine cont de asta cu siguranţă. Mai ales că Dragnea le-a pasat mărirea pensiilor tocmai prin septembrie. Ca să vezi cum se potrivesc treburile...

Citit de 176 ori

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar:
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment:
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu