Uşor cu Oltchim-ul pe scări

Scris de  Miercuri, 05 Decembrie 2018 20:18
Notează articol
(2 voturi)

Ce fatalitate pentru judeţul Vâlcea să nu fi avut in ultimii aproape 20 de ani conducători pe care-i merită! N-a fost nimeni în stare să se bată pentru păstrarea potenţialului economic, Au căzut pe rând una câte una companiile care puteau să fie salvate dacă ar fi fost cineva să pună piciorul în prag împotriva celor care le puseseră gând rău de la Bucureşti! Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în alte judeţe, dar aşa cum s-a întâmplat în sudul tarii parca nu poate fi comparabil cu nimic. M-a întrebat unul, care se dădea expert în comunicare, de ce n-a făcut presa nimic să oprească Oltchimul de le eşec, ca presa a tăcut vinovată, cu o singură excepţie, Ziarul de Vâlcea! Campania antiOltchim pe care a făcut-o ziarul asta care îşi flutura corectitudinea pe toate drumurile, trebuie să fi contat la vremea aceea în derularea proiectului celor care i-au pus gând rău! Conducerea de atunci a judeţului a mârâit, ca să pară viteaza în faţa opiniei publice, dar a lăsat caeceaful pe pian să cadă infinit mai precis şi mai delicat decât ar fi ghicit cineva, peste problemă! Între timp s-au derulat o grămadă de fenomene, au venit nişte peţitori, s-au perindat ca la gradina zoologică din care se iţea capul girafei, minunâdu-se şi ei de circul asta cu insolvenţa, generat de guvern împotriva propriei afaceri! Nu vreau să fac sumarul acelor lucruri care s-au întâmplat, le găseşte oricine este interesat în colecţia ziarului. Iată că acum, un grup de foşti şi actuali angajaţi ai Oltchim, din spatele unei organizaţii care aminteşte de lupta sindicală pentru apărarea locului de muncă. E cam târziu, îmi spun, pentru că au plecat din combinat o grămadă de ingineri şi chimişti, mulţi dintre ei ultraspecializaţi, în ţări străine. Totuşi, s-a mai făcut o licitaţie şi au fost îndepărtaţi cei care puneau nişte condiţii rezonabile şi a rămas în cursă firma lui Vuza, despre care ziariştii vâlceni par să fie entuziasmaţi.

Oare? Cât ştiu ei despre acest personaj, cât ştiu despre afacerile sale? Puţini şi sunt dezinteresaţi pentru că nu le iese nimic din implicarea în această afacere.

Guvernul a acceptat să-i prelungească lui Vuza termenul depunerii banilor pentru "cumpărăturile" pe care le-a făcut la Vâlcea. Aflam, totuşi, că în spatele său s-ar afla un fond de garantare rusesc şi mă gândesc desigur că n-ar fi bine să se afle la UE şi nici americanii n-ar trebui să ştie asta, pentru că băncile şi organismele financiare ruseşti sunt sub sancţiunea acestora în urma anexării Crimeii! Ar mai fi o întrebare la care şi presa ar trebui să răspundă, dar şi administraţia judeţeană, legată de cele nouă companii (citeşte fabrici) pe care Vuza le-ar fi cumpărat şi le-ar fi făcut praf. Ştim că este o problemă greu de gestionat şi nu lasă loc de evaluare celor care n-au habar cu ce se mănâncă afacerea Oltchim, sau mai degrabă cu ce s-a mâncat. Când un organism de genul acestui Consiliu Judeţean nu poate rezolva o problemă atât de simplă, cum este asta a Laptelui şi cornului, nu ne putem aştepta să aibă un punct de vedere asupra problemei Oltchim!

Citit de 228 ori

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar:
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment:
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu