Un cuvânt frumos despre primari!

Scris de  Marți, 27 Noiembrie 2018 20:16
Notează articol
(1 Votează)

Astă vară primarul din Călimăneşti îmi povestea că nici nu i-a mai trecut prin cap să mai stea cu ochii pe cum ar putea administraţia judeţeană sau guvernul să-l ajute la proiectele pe care vrea sa le dezvolte pentru oraş şi că altceva decât sa spere că proiectele sale sunt destul de bune, ca  să fie finanţate de cei de la UE, nici că aşteaptă. Din fericire i-au şi reuşit o grămadă de astfel de iniţiative, a căpătat o oarecare experienţă şi ştie - sau, mă rog, ştia! -  că se poate face treabă bună cu bani europeni. Se ştie însă că nu toate proiectele sunt finanţate sută la sută, există şi un procent, de obicei mic, de participare locală la acele proiecte, iar pentru asta primarii, de obicei, se străduiesc să-şi pregătească fondul de participare şi să şi-l păstreze intact pentru o astfel de intervenţie financiară. Discutam ieri cu alt primar - căruia nu-i dau numele, bineînţeles, care a fost avertizat să nu ţină bani de rezervă pentru plata vreunei cofinanţări, pentru că vor fi practic confiscaţi de guvern şi redistribuiţi cine ştie către ce zona. Aici ar fi de discutat mai aplicat, dar sunt pentru asta destui inşi mai bine documentaţi decât mine, trecuţi prin experienţe administrative convingătoare. Totuşi, îmi fac datoria cetăţenească să vă reamintesc aici că s-au mai întâmplat astfel de lucruri, să le fie confiscaţi primăriilor banii pe care primarii şi consiliile locale îi rezervaseră pentru decontările de care vă aminteam mai sus. Aceeaşi treabă li s-a întâmplat şi unor ministere, cum ar fi cel al Transporturilor, pe motiv că avea un cont imobilizat şi că banii ar fi mai bine veniţi în alt minister, cum ar fi cel al Muncii, prin care trec ... salariile şi pensiile. Evident că aceste reglări bugetare se fac mai ales pentru că în toată perioada asta politicile fiscal-bugetare au fost proaste. Iar mutarea unor bani de la un minister la altul, fără acte, cum s-ar spune, ar încărca penal activitatea guvernamentală. Nu ştiu dacă este adevărat ce mi-a spus acel primar, dar era pur şi simplu dezolat că trebuie să piardă un sezon de execuţie a unor proiecte, că mandatul său lâncezeşte din această cauză.... În câteva zile România cea de acum îşi va sărbători Centenarul. Un prieten de-al lumii romaneşti civilizate, scriitorul Nicolae Prelipceanu mi-a atras atenţia că nici vorbă, nu este cazul să spunem că trăim Centenarul României Mari, pentru că România Mare n-a trăit decât 22 de ani, din 1918 până în 1940, când patria a fost jumulită de către ruşi de Basarabia şi Bucovina. Indiferent de la ce partid ar veni, cel puţin aşa văd eu asta în Vâlcea, primarii de acum seamănă foarte tare cu cei din perioada interbelică... fiecare în parte vrea să-şi înnoiască satul, să-l aducă la lumină, să-l facă european, cu toate utilităţile şi serviciile de care are nevoie un om civilizat, inclusiv cel care trăieşte la... coada vacii, cum se zicea mai demult. Tehnologia de contact i-a luminat pe oameni şi deschiderea lor către lumea asta va fi din ce in ce mai mare.... nu va mai dura cine ştie cât şi se vor trezi de-a binelea şi nici un ministru nu le va mai putea  muta banii dintr-un cont în altul fără vrerea lor. Abia atunci vom fi cu adevărat aşezaţi în Europa!

Citit de 111 ori

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar:
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment:
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu