Faceţi ceva şi aduceţi comuna Dănicei în judeţul Vâlcea!

Scris de  Joi, 21 Iunie 2018 17:01
Notează articol
(0 voturi)

Se tot laudă pesediştii că aduc nu ştiu ce proiecte la Vâlcea şi tocmai atunci când te aştepţi mai puţin descoperi că sunt atâtea cârpeli în judeţ câte nici nu gândeşti. Voi ştiţi unde este comuna asta, Dănicei? Este comuna de unde a vent în Râmnic celebra familie Rotaru, care l-a dat pe  şeful naţional al celui mai autentic partid de stânga, cum ar zice un ziarist de pe vremea lui Cească, mutat de la o vreme cu arme şi bagaje la Dragnea sub fereastră, Constantin Rotaru! Omul nu are putere ca să-l convingă pe marele şef al judeţului să tragă o fugă până la Dănicei. Şi nici nu sunt sigur că acesta ar face-o, pentru că singurul drum care te duce acolo, din vârful Dealului Negru, trece prin judeţul Argeş, pe la Cuca, iar pentru aşa ceva Costi Rădulescu nu cred că are paşaport. Sigur, nici argeşenii nu sunt de vreo mândrie naţională, prin Cuca trece un drum asfaltat pe vremea lui Ceauşescu, aproximativ asemănator cu cel care traversează prin comuna... Nicolae Bălcescu! Nu vreau însă să lungesc prea mult vorba pe aici, dar dacă acest domn crede că este preşedinte peste tot judeţul se dă peste cap, face rost de paşaport şi de viză de la Piteşti şi-şi vizitează comuna din cel mai înalt deal al judeţului, într-un peisaj excepţional, de-ţi vine să te duci şi să-ţi aşezi o casă de vacanţă pe vreun deal de la Dănicei şi se pune de acord cu omologul său din Argeş să repare drumul. La un moment dat, când scapi de Cuca, treci printr-o zonă de vreo două sute de metri în care poţi să-ţi şi rupi maşina, loc din care asfaltul a dispărut încă de acum o sută de ani! Mă gândesc însă dacă domnul preşedinte nu ar avea chef să treacă prin Cuca, ar mai avea şi altă soluţie să ajungă la Dănicei? Este un drum, totuşi, care ar putea să lege Dăniceii de Stoileşti, dacă nu ma înşeală pe mine memoria, dar acel drum este greu de străbătut, pentru că este doar un drum de ţară... nu este sigur decât comunal din cate îmi dau seama. Da, dar acest drum ar putea să subţieze teribil distanţa dintre Dănicei şi Râmnic, ar fi ca şi când cea mai rătăcita comună a judeţului ar trece brusc sub autoritatea preşedintelui de la noi şi nu şi-ar dori să meargă mai degrabă la Piteşti! Domnilor primari care administraţi zona asta, aduceţi-l pe preşedintele judeţului într-un week-end, prăjiţi o găina fain frumos, puneţi-i o ţuiculiţă sub umbră de stejari şi povestiţi cu dumnealui la un taifas de împrietenire şi vedeţi ce puteţi face să-i smulgeţi cu delicateţe promisiunea că vă leagă de judeţul Vâlcea. Garantez că este sensibil la ce vă spun aici!

Citit de 929 ori

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar:
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment:
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu