Dacă ar fi ei la Putere?

Scris de  Vineri, 11 August 2017 18:28
Notează articol
(2 voturi)

Asta este întrebarea pe care mi-am pus-o de mai multe ori în decursul acestor ani, de când tot scriu la gazetă... Şi, bineînţeles, ţintele, subiectele întrebării au fost întotdeauna ceilalţi, cei din opoziţie. De câteva ori s-a întâmplat ca întrebarea asta să aibă şi rost, dar mai ales m-a ajutat să golesc de subiectivitate dezbaterea subiectului de care mă ocupam în acel moment. Haideţi să luăm un exemplu, pornind de la actuala putere locală, judeţeană, pentru că în judeţ primarii sunt de mai multe culori şi nu despre ei vreau să scriu acum. Plec chiar de la ideea că mi-ar fi antipatic actualul preşedinte al Consiliului Judeţean şi din cauza asta scrisul meu poate să pară mai acut, dar nu este deloc adevărat. Pe vremea când nu era decât un oarecare aspirant la funcţia de deputat, în urmă cu cinci ani, am fost singurul care a scris, cu simpatie chiar, că acel tânăr destul de stângaci este posibil să ajungă şef de filială pesedistă şi poate chiar preşedinte de consiliu judeţean. Din nefericire pentru noi şi din păcate şi pentru el, omul a ajuns exact ce am scris despre el, dar ca să mă contrazică, a păstrat stângăcia. În termenii cei mai sinceri am avut o conversaţie permanentă cu dumnealui pe toată perioada mandatului.... atunci de ce ne-am stricat? Simplu de tot, omul a început să lucreze ca şef de judeţ şi, după opinia mea, destul de insignifiant, ca să nu spun de prost. E părerea mea. Singura sa semnătură care trebuie să-i valideze puterea şi în partid, dar mai ales în fruntea judeţului, este cea pe care a pus-o pe autorizaţia de construcţie a autostrăzii, dar el a făcut-o cât se poate de rău, a pus-o pe amplasamentul cel mai prost. Ar fi făcut ceilalţi, adică liberalii în cazul de faţă, mai bine treaba asta? Nu ştiu, dar pe timpul cât au avut Consiliul Judeţean, bâlbâitul lor preşedinte, Gică Păsat, a chemat de câteva ori specialiştii de la Ministerul Transporturilor care se ocupau de proiectul autostrăzii şi a produs nişte dezbateri la care au participat şi pesediştii; nu ştiu dacă şi Costi Rădulescu! Cât de formală a fost acea dezbatere aflăm acum din dezinteresul liberalilor de a ridica această problemă public. Stau ascunşi de căldură, paralizaţi de un cinic dezinteres! Aşa stau treburile în subiectele pe care le aduc la gazetă de ani buni.

Citit de 301 ori

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar: Dumitru Amza
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment: Mihaela Borcan
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu