Vedeţi cum şi pe unde umblaţi că daţi nas în nas cu poliţiştii!

Scris de  Miercuri, 29 Noiembrie 2017 17:21
Notează articol
(0 voturi)

Poliţiştii Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au acţionat în noaptea de 28/29 noiembrie a.c., pentru reducerea riscului rutier, în sensul combaterii încălcării vitezei excesive. Poliţiştii au fost prezenţi în stradă, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, acţionând pentru prevenirea accidentelor rutiere, produse ca urmare a excesului de viteză şi pentru combaterea indisciplinei în trafic, generată de conducătorii auto, care rulează cu viteze superioare. Astfel, au fost oprite între orele 22.00- 02.00, pentru control, 48 de autoturisme, fiind aplicate 8 sancţiuni contravenţionale pentru depăşirea vitezei legale, de aproximativ 600 de lei. De asemenea, 18 şoferi au fost testaşi cu aparatul etilotest, nefiind depistaţi conducători auto care să fi consumat alcool înainte de a se urca la volan. Acţiunile vor continua şi în perioada următoare, în localităţile limitrofe reşedinţei de judeţ!

Citit de 592 ori

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar:
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment:
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu