Percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală Comunicat de presă

Scris de  Miercuri, 29 Noiembrie 2017 17:15
Notează articol
(0 voturi)

Joi, 29 noiembrie 2017, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de cei ai Serviciului Criminalistic şi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au descins la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală. La data de 29 noiembrie a.c., poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare, în Râmnicu Vâlcea şi Băbeni, fiind vizate cinci persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul produselor energetice şi materialelor reciclabile. Din cercetări a reieşit că în perioada 2011-2014, persoanele bănuite au omis înregistrarea în evidenţa contabilă a operaţiunilor economice pe care le efectuau, rezultând necalcularea şi nevirarea impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 400.000 de lei. În urma percheziţiilor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor documente contabile, de asemenea au fost puse în aplicare două mandate de aducere, persoanele bănuite fiind aduse la sediul I.P.J. Vâlcea pentru audieri. La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul I.J.J. Vâlcea.

Citit de 637 ori

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar:
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment:
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu