Şapte tentative de suicid în opt zile

Scris de  Vineri, 11 August 2017 18:42
Notează articol
(0 voturi)

Potrivit datelor statistice ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vâlcea, în perioada 1 - 8 august, 638 de vâlceni au solicitat ajutorul cadrelor medicale şi transportul acestora la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti. Cele mai multe solicitări au fost pentru afecţiuni digestive, respectiv 102, urmate de cele neurologice, respectiv 77. Tot în această perioadă s-au înregistrat şi 40 de afecţiuni cardiace, 25 afecţiuni psihiatrice, 42 respiratorii şi 48 vasculare. De precizat este faptul că Serviciul de Ambulanţă Vâlcea a fost solicitat şi în cazul a şapte tentative de suicid. Trei dintre ele au avut loc prin autoagresiune şi trei prin intoxicare voluntară. Informaţiile ne-au fost oferite de medicul Adrian Popescu, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Vâlcea.

Citit de 314 ori

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar:
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment:
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu