-
Marţi, 21 Februarie 2012
-
Scris de Nicolae Dinescu
Miercuri, 22 februarie 2012, cu începere de la ora 11.00, în organizarea Arhiepiscopiei Râmnicului, a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, a Casei Artelor Poligrafice Rotarexim, a Academiei Olimpice Române, Filiala Vâlcea, a Societăţii Culturale „Anton Pann”, a Cercului de la Râmnic „România – Grădina Maicii Domului”, a Societăţii Culturale „Argedava” din Piteşti şi, nu în ultimul rând, a Primăriei Stăneşti, sala de festivităţi a Complexului Spiritual Cultural „Sfântul Antim Ivireanul” din cadrul Centrului Eparhial Rm. Vâlcea va găzdui din nou o amplă şi profundă manifestare, cu implicaţii în viaţa culturală, istorică şi religioasă din acest spaţiu carpato-danubiano-pontic, sub genericul „Misiunea cultural-socială a Bisericii în gândirea şi activitatea patriarhului Iustinian Marina şi a mitropolitului Bartolomeu Anania”. Acţiunea va purta vizibil caracterul unui simpozion cu deschidere naţională şi internaţională, la care şi-au anunţat participarea o serie întreagă de mari personalităţi ce îşi desfăşoară activitatea în diferite domenii ale vieţii noastre sociale. Întreaga manifestare se va desfăşura sub înaltul patronaj al ÎPS Gherasim Cristea, arhiepiscopul Râmnicului. Dintre invitaţi, dar mai ales dintre cei care vor lua cuvântul la acest eveniment nu vor lipsi PS Emilian Lovişteanul - episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, academicienii Solom Marcus şi Gheorghe Păun, prof.univ.dr. Ion Tudosescu, Virgil Constantinescu–Găliceanu, Gabriela Rusu–Păsărin, conf. univ.dr. Octavian Sachelarie, Ioan St. Lazăr. Ca noutate şi în premieră pe meleagurile vâlcene este prezenţa reprezentanţilor Japoniei - Ph. D. Tomohiro Moriyama şi D. Masafumi Fukumori. Lista invitaţilor mai cuprinde şi alte nume grele nu numai ale culturii vâlcene, dar şi reprezentanţi din administraţia judeţului Vâlcea, cât şi ai Bisericii: prof.dr. Veronica Tamaş, Nicolae Dinescu, scriitoarea Zenovia Zamfir, istoricul George Rotaru, dr. Alin Pavelescu, primarul Ionel Michiu (Stăneşti) şi Preacucernicul pr. Ion Iliescu, Nicolae Proteasa. De la acest eveniment nu va lipsi nici prof.dr. Florin Epure, care printre alte probleme pe care le va ridica în cadrul simpozinului va transmite şi mesajul instituţiei pe care o conduce. La eveniment vor mai lua parte şi vor interpreta o serie întreagă de cântece şi vor recita poezii profesorii şi elevii de la Şcoala cu clasele I-VIII Stăneşti, comuna natală a patriarhului Iustinian Marina, cât şi cei de la Gr. Şc. Oltchim Rm. Vâlcea, însoţiţi de Valerica Păun, bibliotecara acestei şcoli. Întreaga manifestare va fi moderată de cunoscutul ing.dr. Mihai Sporiş. Auditoriul va putea urmări cu atenţie expunerile înalţilor invitaţi, printre care vom putea asculta dezbateri asupra unor teme extrem de interesante, cum ar fi: „Patriarhul Iustinian Marian şi mitropolitul Bartolomeu Anania – mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române”, „Patriarhul Iustinian Marian – apostol al neamului românesc”, mitropolitul Bartolomeu Anania – Leul din Transilvania”, „Patriarhul Iustinian Marina – activitatea pastoral-misionară a preotului”, „Mitropolitul Bartolomeu Anania – taina sfântului maslu, îngrijirea bolnavilor”, „Amintiri, evocări de patriarhul Iustinian Marina şi mitropolitul Bartolomeu Anania”. Cei prezenţi vor putea asculta evocări ale unor momente inedite din viaţa înaltului prelat, care a condus Biserica Ortodoxă Română timp de aproape 30 de ani (1948–1977). Redacţia cotidianului Viaţa Vâlcii, prin reprezentanţii săi, va încerca să vă ţină la curent cu derularea întregului evantai de acţiuni ce vor deţine capul de afiş al acestei mari manifestări cultural-istorice şi religioase. Nicolae Dinescu
Adaugă comentariu