Ups! ;(

Articole publicate Miercuri, 09 August 2017 - Viața Vâlcii - Știrile din Vâlcea

- fostul căpitan din Zăvoi, Ionuţ Stoica, a semnat prima reuşită în eşalonul secund pentru sibienii de la AFC Hermannstadt

Fotbalul de Liga a II-a a programat prima etapă a acestui sezon competiţional, fără câteva echipe importante la start, printre ele FC Braşov şi CSM Râmnicu Vâlcea. A fost pe teren, însă, fosta Damila Măciuca, echipă care acum se numeşte Sportul Snagov, după ce a mai purtat şi denumirea de Metalul Reşiţa. Gruparea antrenată acum de Valeriu Răchită a reuşit un rezultat bun, 1-1 în deplasarea cu Luceafărul Oradea, după 90 de minute în care gazdele au ratat din toate poziţiile, dar au fost egalate pe final. La echipa gazdă nu mai sunt fotbaliştii vâlceni care au evaluat în finalul sezonului trecut, Florian Pârvu şi Octavian Vasile.

Linkar şi Samson, victorie la scor

Academica Clinceni, formaţie unde a ajuns şi Samson Nwabuere, plecat de la Pandurii, a reuşit unul dintre scorurile etapei, 4-1 cu Dunărea Călăraşi, formaţie cu grave probleme financiare şi ea aflată în prag de desfiinţare. Samson a fost titular la gruparea din Clinceni care a fost condusă cu 1-0. La finalul celor 90 de minute, fostul tehnician din Zăvoi, Erik Lincar, a declarat pentru Total Sport FM: „Momentan, noi suntem o echipă tânără, care încearcă să îşi găsească cadenţa, omogenitatea. Le-am ţinut un discurs motivaţional prin care să găsim soluţiile optime să desfacem apărarea adversă. Sunt extrem de bucuros pentru aceşti băieţi ai mei, care au făcut un efort supraomenesc pentru a întoarce rezultatul. Sunt mulţi jucători de excepţie care, la un moment dat, zic eu, pot face pasul la Liga I. Eu îmi doresc foarte mult să ne ferească Dumnezeu de accidentări, va fi foarte important pentru noi”.

Pandurii a remizat la Piteşti apoi a schimbat antrenorul

Pandurii s-a reunit în Liga a II-a cu Ştefan Nanu, care n-a stat, însă, prea mult la fosta echipă din primul eşalon. Apoi a venit Mihai Teja, care a prins un singur meci oficial, egalul alb din deplasarea cu FC Argeş, 0-0. Acum a venit Iencsi, care a condus deja primul antrenament în calitate de principal. „L-am găsit liber pe piaţă pe Iencsi, care tocmai ce-şi reziliase contractul cu Dunărea Călăraşi. Am ajuns la o înţelegere, cu obiectiv promovarea. Trebuie ca antrenorul să vadă lotul, dar eu cred că ne mai trebuie doar 1-2 jucători cu experienţă, ca să fim mai liniştiţi în privinţa obiectivului. E clar că nu putem aduce numai jucători de Liga I, fiindcă suntem în liga secundă acum. Oricum, nu poţi joi seara să ai încredere în lot şi să spui vineri dimineaţa că nu mai ai încredere”, a declarat preşedintele gorjenilor, Marin Condescu, la Dolce Sport. „Am găsit la echipă 28 de jucători, însă nu sunt toţi legitimaţi. Cu câţiva dintre ei am lucrat, dar pe majoritatea nu-i cunosc şi nu mă pot pronunţa în privinţa lotului. E adevărat că numele Pandurii te obligă să te gândeşti la revenirea în Liga I, dar trebuie să fim conştienţi că pentru a ţinti promovarea trebuie să avem puse la punct relaţiile de joc. Asta nu se poate face dintr-o dată. Ai nevoie de timp, iar noi suntem deja în plin campionat. Deocamdată, eu nu pot promite că voi face lucruri măreţe!”, a spus Adrian Iencsi la Dolce Sport. Altfel, la FC Argeş a jucat titular fostul atacant din Zăvoi, Costin Soica, în timp ce Mihai Deaconescu nu a prins lotul.

Pârvulescu şi Stoica, victorie la scor de neprezentare

Aşa cum v-am informat în ediţiile trecute ale ziarului, cuplul de fundaşi centrali de la CSM, Pârvulescu-Stoica, a fost refăcut la gruparea sibiană AFC Hermannstadt, proaspăt promovată în eşalonul secund de către noul tehnician, Alexandru Pelici, şi el fost principal la CSM. Tot la sibieni joacă şi portarul Căbuz, titular în Zăvoi în sezonul trecut, titular şi acum. Şi Răzvan Dâlbea a fost în teren pe tot parcursul celor 90 de minute a întâlnirii. AFC Hermannstadt s-a impus cu 3-0 în faţa echipei CS Baloteşti, golul secund fiind marcat de fostul căpitan din Zăvoi, Ionuţ Stoica. De partea cealaltă, rămasă fără antrenor principal pe 20 iulie, după ce Augustin Călin alegea să plece de la echipă după nişte neînţelegeri cu conducerea, CS Baloteşti a căutat două săptămâni un înlocuitor, însă soluţia la care a ajuns, cu o zi înaintea startului noului sezon, este una la care a mai apelat şi în sezonul trecut. Conducerea clubului ilfovean a hotărât să îi propună un contract lui Cornel Nica, antrenorul la care renunţau în iarnă, după o primă parte slabă de campionat şi în locul căruia îl aduceau pe Călin! Cornel Nica a mai antrenat pe CS Baloteşti în perioada martie – decembrie 2016, adică a doua parte a sezonului 2015-2016, atunci când a salvat echipa de la retrogradare şi prima parte a ediţiei 2016-2017, când a avut rezultate slabe şi a fost înlocuit în pauza de iarnă. De data asta va fi ajutat de „secundul” Emil Stanca şi Mircea Marin, antrenor cu portarii.

Dumitraşcu, titular dar învins

Vâlceanul Denis Dumitraşcu a fost titular pentru Chindia Târgovişte, formaţie care a jucat pe propriul teren în faţa arădenilor de la UTA. Gazdele au cedat, însă, cu scorul de 0-1, după ce arădenii au punctat în prelungiri. Marcator a fost un atacant care a trecut şi el pe la CSM Râmnicu Vâlcea, Marius Curtuiuş. Dumitraşcu a avut o ocazie importantă de a marca, în minutul 68, atunci când a trimis puţin peste poartă. De altfel, UTA este una din principalele candidate la promovarea în primul eşalon. Prima lideră a clasamentului este Ripensia Timişoara, formaţie care a trecut cu 16-0 de Foresta Suceava, echipă care a făcut deplasarea cu o echipă de juniori, şi aceia împrumutaţi, aşa cum se întâmpla în sezonul trecut cu Metalul Reşiţa. ASU Politehnica Timişoara a plecat cu toate punctele din deplasarea cu Dacia Unirea Brăila. Marius Staicu a fost doar rezervă şi nu a intrat pe parcursul întâlnirii. Eduard Stoica a fost şi el titular pentru Dacia Mioveni în victoria, 4-0, cu CS Afumaţi. În fine, Ionuţ Marian a fost în lotul echipei Mataloglobus Bucureşti, care a cedat cu 0-1 întâlnirea de debut, pe propriul teren, cu Olimpia Satu Mare.
Gabriel Cîrjaliu

Rezultatele primei etape:

Luceafărul Oradea – Sportul Snagov, 1-1
Ripensia Timişoara – Foresta Suceava, 16-0
ASA Târgu Mureş – Ştiinţa Miroslava, 2-1
Dacia Unirea Brăila – ASU Politehnica Timişoara, 2-3
SCM Piteşti – Pandurii Târgu Jiu, 0-0
Chindia Târgovişte – UTA Arad, 0-1
Metaloglobus Bucureşti – Olimpia Satu Mare, 0-1
Academica Clinceni – Dunărea Călăraşi, 4-1
CS Mioveni – CS Afumaţi, 4-0
AFC Hermannstadt – CS Baloteşti, 3-0

Clasament:

1. Ripensia Timişoara 1 1 0 0 16-0 3 (0)
2. CS Mioveni 1 1 0 0 4-0 3 (0)
3. Academica Clinceni 1 1 0 0 4-1 3 (0)
4. AFC Hermannstadt 1 1 0 0 3-0 3 (0)
5. Poli Tmişoara 1 1 0 0 3-2 3 (+3)
6. ASA Tg. Mureş 1 1 0 0 2-1 3 (0)
7. UTA Arad 1 1 0 0 1-0 3 (+3)
8. Olimpia Satu Mare 1 1 0 0 1-0 3 (+3)
9. Sportul Snagov 1 0 1 0 1-1 1 (+1)
10. Luceafărul Oradea 1 0 1 0 1-1 1 (-2)
11. Pandurii Tg. Jiu 1 0 1 0 0-0 1 (+1)
12. FC Argeş 1 0 1 0 0-0 1 (-2)
13. Dacia Unirea Brăila 1 0 0 1 2-3 0 (-3)
14. FC Miroslava 1 0 0 1 1-2 0 (0)
15. Chindia 1 0 0 1 0-1 0 (-3)
16. Metaloglobus 1 0 0 1 0-1 0 (-3)
17. Dunărea Călăraşi 1 0 0 1 1-4 0 (0)
18. CS Baloteşti 1 0 0 1 0-3 0 (0)
19. CS Afumaţi 1 0 0 1 0-4 0 (0)
20. Foresta Suceava 1 0 0 1 0-16 0 (0)

Etapa viitoare:

Sportul Snagov – CS Baloteşti
CS Afumaţi – AFC Hermannstadt
Dunărea Călăraşi – CS Mioveni
Olimpia Satu Mare – Academica Clinceni
UTA Bătrâna Doamnă – Metaloglobus Bucureşti
Pandurii Târgu Jiu – Chindia Târgovişte
ASU Politehnica Timişoara – SCM Piteşti
Ştiinţa Miroslava – Dacia Unirea Brăila
Foresta Suceava – ASA Târgu Mureş
Luceafărul Oradea – Ripensia Timişoara

Publicat Sport

Constantin Brâncoveanu probabil că avea în plan să facă din zona asta a Vâlcii, în care, de la Mircea cel Bătrân încoace, mai toţi domnitorii aglomeraseră, fiecare în parte, ctitorii monahale, un fel de Athos românesc. Despre asta se vorbeşte la un moment dat în cartea despre care v-am scris ieri, a Mănăstirii Hurezi, când se povesteşte că domnitorul a cumpărat cu bani proprii toate moşiile importante de pe teritoriul judeţului Vâlcea - chiar Mănăstirea Cozia i-a intrat în proprietate! - ba şi mai mult, a cumpărat şi dincolo de munţi proprietăţile unor astfel de lăcaşuri de cult pe care a zidit, într-o nouă formulă, aşa cum s-a întâmplat la Sâmbăta de Sus, biserici şi mănăstiri după gândirea sa. Mai era o problemă, pentru care domnul Brâncoveanu a luat măsura asta, se întindea peste tot noua orientare religioasă, a convertirii ortodocşilor la credinţa Bisericii române, cunoscută în epoca aceea ca mişcarea unităţilor. Nu voi pierde timpul să vă povestesc ce este cu asta, pentru că va puteţi ajuta de net în cazul ăsta şi veţi da de toate informaţiile, iar dacă nu puteţi să-l întrebaţi pe preotul vostru. Cert este că se asemănau cumva vremurile de atunci cu cele de acum şi se cerea o credinţă puternică pentru a ţine poporul legat, într-o solidaritate nu numai de limbă şi obiceiuri, ci şi de credinţă. Cu siguranţă, atunci a fost momentul fast al ţinutului Vâlcii, mănăstirile construite atunci, reparate numai sau restaurate, au multiplicat o serie de elemente, din aproape în aproape, până jos la Dunăre.... ca să nu mai pomenesc aici de o anume stare de spirit care i-a îndemnat pe sătenii ţărani să înceapă la ei acasă ctitorii care vor lega la rândul lor sufletele prin vremi, apropiindu-le de Dumnezeu. Unele dintre ele, de atunci sau de mai târziu, au supravieţuit până astăzi.... Mănăstirile, începând cu cea de la Horezu, apoi Arnota, Govora, Dintr-un Lemn, Cozia şi altele, de mai mică importanţă, punctează un teritoriu religios rar, cum nu se mai întâlneşte decât Moldova. Da, dar aici, în Vâlcea, sunt aglomerate bogăţii pe care în Moldova le găseşti risipite peste tot, pe când aici ele sunt concentrate pe un spaţiu pe care îl poţi controla într-o singură zi, transformând judeţul Vâlcea într-un loc de pelerinaj religios, turistic sau pur şi simplu pentru încântarea sufletului. Toate aceste bogăţii se află sub jurisdicţia Bisericii, peste care, în Vâlcea, stăpâneşte ca un prinţ Înalt Preasfinţia Sa Varsanufie. Ca să afle lumea că el este şeful, a schimbat, aproape peste tot, stăreţiile impunând reguli noi de administrare. Probabil, am gândit, face la fel ca Vodă Brâncoveanu, cel care l-a împuternicit pe Arhimandritul Iona de la Câmpulung să-i administreze noile proprietăţi cumpărate cu biserici cu tot, dar mai ales să aibă sub supraveghere ridicarea noii construcţii, de la Hurezi. Din păcate nu ne-a ajuns la ureche dacă Înalt Preasfinţia sa are de gând să ridice la înălţimea epocii şi trebuinţelor ei fostele proprietăţi brâncoveneşti din Vâlcea, dar şi pe cele care s-au ridicat inspirate de acestea peste tot, numărându-se astăzi în lista de Patrimoniu în jur de o sută de astfel de obiective. Iată, deci, un alt motiv pentru care m-am pus pe treabă să scriu textul ăsta. (va urma)

Publicat Dus întors
Miercuri, 09 August 2017 21:02

Bârfe, zvonuri, şuşanele Am auzit că:

Mulţi primari sunt nedumeriţi că sunt chemaţi la fel şi fel de şedinţe cu care cei care le convoacă n-au nici în clin, nici în mânecă. Sunt purtaţi pe drumuri, unii de la zeci de kilometri, ca să asculte tot felul de prelegeri şi să se pună în cârca administraţiilor locale tot felul de acţiuni.

La Băbeni, consilierii liberali pun beţe în roate oricărei investiţii propuse de primarul pesedist, apoi se duc prin oraş şi anunţă cetăţenii că edilul şef nu se interesează de proiecte şi nu-l interesează de cetăţeni. Simple şicane politice, în dezavantajul oamenilor!

N.R.: Informaţiile din această rubrică sunt doar zvonuri şi vă rugăm să le trataţi ca atare. Orice asemănare cu persoane sau situaţii similare poate fi pur întâmplătoare. Cei care le iau drept informaţii certe, le copiază, le comentează şi le multiplică îşi asumă răspunderea.

Publicat Dus întors
Miercuri, 09 August 2017 21:00

Veşti bune de la APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că în perioada imediat următoare se va lansa sesiunea 2/2017 de depunere a cererilor de sprijin aferente schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, Submăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul PNDR 2014-2020. Alocarea financiară pentru sesiunea 2/2017 privind Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” este de 50.000.000 euro. Valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei de ajutor de stat, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1 şi Primei 2, după caz, plătite pe durata de aplicare a contractului de finanţare, este de 7.000.000 euro. Perioada de primire a cererilor de sprijin este 21 august-6 octombrie 2017. Înainte de depunerea cererii de sprijin, solicitantul sprijinului trebuie să parcurgă etapele de identificare a suprafeţelor care urmează a fi împădurite în IPA Online, de elaborare a proiectului tehnic de împădurire şi de obţinere a avizului pentru proiectul tehnic de la Garda Forestieră. Precizăm că, după publicarea pe site-ul APIA a Ghidului solicitantului aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, potenţialii beneficiari pot solicita Centrelor Judeţene APIA eliberarea Notei de constatare şi identificare a suprafeţelor de teren destinat împăduririi în sistemul IACS – LPIS gestionat de APIA, care stă la baza întocmirii proiectului tehnic de împădurire. Aceste informaţii ne-au fost oferite de Denisa Iacob, directorul APIA Vâlcea.

Publicat Univers vâlcean

În perioada 26 - 27 august, va avea loc o nouă ediţie a Maratonului Olteniei, un eveniment organizat de CEZ România. Anul acesta, Centrul de Transfuzie Sanguină Vâlcea va beneficia de sumele strânse din taxele de participare. Se va achiziţiona aparatură medicală, iar nevoia cea mai mare este cea de aparatură de laborator, pentru că cea actuală este destul de învechită. „Anul acesta CEZ România organizează o nouă ediţie a Maratonului Olteniei, care se va desfăşura la sfârşitul lunii august. Maratonul se va desfăşura în jurul oraşului Râmnicu Vâlcea, pe un traseu foarte frumos, prin alergare şi cu bicicleta. În urma fondurilor strânse prin această campanie, Centrul de Transfuzii Sanguine va beneficia de o donaţie în aparatură medicală. În acelaşi timp se va face o campanie de donare de sânge, la nivelul Olteniei, în Dolj, Vâlcea, Olt, Gorj, dar de acest strânge va beneficia, se pare, Centrul de Transfuzii Craiova. Noi oricum promovăm campania şi îndemnăm oamenii să participe la acest Maraton. În acelaşi timp, această campanie are şi rolul de a conştientiza încă o dată importanţa donării de sânge. Avem nevoie stringentă de aparatură de laborator, mai ales pe analize de imunohematologie, unde stăm puţin mai prost cu echipamentele mai vechi. Am avea nevoie şi de o maşină pentru transportul personalului atunci când ne deplasăm la colectele mobile. Să sperăm că totul va decurge bine şi rezultatele vor fi pozitive, asta în funcţie de nivelul de participare la acest maraton”, a declarat medicul Narcisa Ionaşcu, şefa Centrului de Transfuzie Sanguină Râmnicu Vâlcea.

Publicat Univers vâlcean

Primarul Bogdan Ştefan spune că este mulţumit de finanţările primite de oraşul Băbeni de la Ministerul Dezvoltării, chiar dacă şi-ar fi dorit foarte mult fonduri pentru asfaltare: „Sunt mulţumit că vin aceşti bani. E binevenit orice leu finanţare de oriunde. Aş fi vrut fonduri pentru asfaltare, însă nu am primit. Avem nevoie de fonduri şi pentru construirea pieţei agroalimentare din centrul oraşului. Vom încerca să o realizăm din bugetul local, să vedem cum facem. Poate ne ajută şi Consiliul Local la rectificarea bugetului”. Cea mai mare problemă în Băbeni rămâne însă cea a drumurilor care trebuie asfaltate: „Dacă nu fac asfaltări, sunt vai de capul meu. Au venit cei de la Coniz şi au măcelărit Băbeniul cu intervenţiile lor pe apă şi canal. Au măcelărit şi bruma aia de asfalt pe care o aveam în Băbeni. Şi Conizul este la Bacău, nu mai dai de ei”, ne-a spus supărat primarul Bogdan Ştefan.

Publicat Univers vâlcean

Căminul Cultural Sânbotin va fi modernizat de către administraţia locală a comunei Dăeşti. Procedura de licitaţie pentru executarea lucrărilor a fost demarată deja de Primăria Dăeşti, iar conducerea instituţiei speră că licitaţia va fi finalizată mai devreme decât celelalte proceduri pe care le-au avut deschise şi care au durat mai mult de şase luni. Investiţia presupune reabilitarea, modernizarea şi dotarea Căminului Cultural cu o scenă mobilă şi o instalaţie de sonorizare şi este realizată cu fonduri europene. Contractul de finanţare a fost semnat în luna martie a acestui an, la AFIR Craiova.

Publicat Univers vâlcean

Primarul Adrian Cosac, pe PNDL II, de la Ministerul Dezvoltării, a obţinut finanţare - însumând peste un milion de euro - pentru trei proiecte importante care se vor implementa în comuna Vlădeşti. Primul proiect are ca obiectiv modernizarea a 15 drumuri de interes local, lucrările constând în reabilitare, asfaltare, construire de rigole şi podeţe. Al doilea proiect vizează modernizarea şi dotarea Şcolii Gimnaziale „Grigore Mihăescu”, corpul A şi B. Prin finalizarea acestui proiect, elevii vor beneficia de condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii şcolare, dar şi de table interactive, mobilier şcolar nou, dotări în laboratoarele de specialitate, diverse echipamente sportive etc. Al treilea proiect, care a primit aprobare, constă în construirea unui pod peste râul Olăneşti între staţia de apă şi staţia de asfalt. Acest pod va avea o utilizare multiplă şi anume: estacadă pentru conducta de apă potabilă, conducta de gaz, conducta de apă reziduală; suport pentru cablurile electrice, telefonie, internet şi televiziune; scurtează drumul spre Ocnele Mari cu aproximativ 2,5 kilometri; cale de acces pentru autospecialele de situaţii de urgenţă (salvare, pompieri etc.), maşini de aprovizionare. Totodată, va asigura confort pentru locuitorii din zonă, aceştia ajungând mult mai repede la drumul naţional.

Publicat Univers vâlcean

Anul acesta se împlinesc 80 de ani (1937-2017) de când, pe plaiurile vâlcene, au apărut ,,bicicletele’’ cu motor. Aşa erau numite, de către locuitorii Vâlcii străbune, aceste mijloace de deplasare. Apariţia lor, pe îngustele străzi ale Râmnicului de altădată, cât şi în alte localităţi ale judeţului (Drăgăşani, Horezu, Brezoi, Bălceşti, etc), a produs multe surprize, dar şi uimiri, din partea localnicilor. Din datele pe care le avem, în urma cercetărilor şi studierii unor surse ce le-am avut la dispoziţie, a reieşit faptul că, în perioada interbelică, au fost cetăţeni din judeţul nostru, care şi-au procurat, din diferite surse, aceste motociclete rămase chiar din primul război mondial. Să nu înţeleagă cititorii noştri că apariţia lor a fost la concurenţă cu autoturismele! Pe vremea aceea, existau foarte puţine turisme, proprietate personală, care puteau fi numărate pe degetele de la cele două mâini. Cele care asigurau transportul celor ce apelau la aceste servicii (taxiurile de piaţă) erau în proprietatea privată a unor vechi şoferi, adevăraţi meseriaşi ai vremii (Volf, Purece, Mihai, Ionete, Zapciroiu, Sasu etc). Apariţia motocicletelor a fost o adevărată revelaţie în rândul vâlcenilor. Anul de pornire, spre un motociclism performant, este considerat anul 1937. Acţiunile sporadice, cu caracter sportiv, atrăgeau, pe străzile Râmnicului, dar şi în Zăvoiul de la marginea oraşului, cât şi pe Dealul Capela, mii de vâlceni care aplaudau şi încurajau cu frenezie tinerii motociclişti ai vremii. Cu timpul, prin perfecţionarea sistemului organizatoric, iubitorii de motociclism, cât şi spectatorii, au reuşit să participe - unii, iar alţii să asiste, la diferite forme de practicare a motociclismului. Astfel, imediat după terminarea celei de-a doua conflagraţii mondiale, sportul românesc a căpătat noi valenţe, printr-o reorganizare totală. A apărut - în sistem organizatoric - o serie întreagă de structuri, sub diferite forme si titulaturi: Sportul Popular, Comitetul de Cultură Fizică şi Sport (C. C. F. S.), Uniunea de Cultură Fizică şi Sport (U. G. F. S.), Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport (C. N. F. S.), cu federaţii - pe specialităţi - în funcţie de disciplinele sportive pe care le gestionau. Aceste structuri de nivel naţional au avut corespondent şi în teritoriu (regiuni, mai târziu-judeţe, raioane), cât şi în oraşele reşedinţă de judeţ. Disciplina ,,motociclism’’ n-a putut să stea deoparte. Proprietarii de motociclete s-au grupat şi s-au asociat în anumite structuri, sub diferite forme, cum ar fi: A. V. A. S. A. P. (Asociaţia Voluntarilor pentru Servirea şi Apărarea Patriei). Concursurile F. G. M. A., G. M. A.1, G. M. A.2, au fost forme extrem de importante de atragere a maselor, preponderent a tinerilor, în practicarea diferitelor ramuri sportive, în mod deosebit a atletismului, a voleiului, a handbalului - în 11, a înotului, a fotbalului etc. De-a lungul anilor, motociclismul din judeţul nostru a căpătat o dezvoltare fără precedent. Putem ca la acest ceas aniversar să-l clasificăm în două mari categorii: - de agrement (excursii), iar a doua categorie de concurs, care la rândul ei se împărţea în – motocros de viteză (pe teren neted) şi în coastă, de anduranţă, dar şi de defilare (de promenadă). Era o mare plăcere, bucurie, dar şi o nerăbdare, manifestată din partea tuturor râmnicenilor, indiferent de vârstă şi profesie, să asiste la aceste spectacole motorizate, având ca protagonişti pe conaţionalii lor. În rândul manifestanţilor care defilau pe B-dul. Tudor Vladimirescu, de 1 Mai, de 23 August, cât şi cu alte ocazii, grupul motocicliştilor era de nelipsit, aplauzele nu mai conteneau. Am vrea să mai precizăm faptul că Sfaturile raionale, dar şi celelalte structuri organizatorice, erau dotate cu astfel de motociclete cu ataş. Aproape că nu exista concurs sportiv în care să nu fie prezenţi motocicliştii Vâlcii sportive... Pe aleile din parcul Zăvoi, pe pista stadionului, în anumite zone din Dealul Capela, pe străzile din centrul oraşului, pe B-dul. Tudor Vladimirescu, în zona Pieţii Centrale şi, nu în ultimul rând, pe istorica noastră Terasă, punctul istoric şi de atracţie al tuturor râmnicenilor. În acest moment aniversar, vă rog să-mi permiteţi, stimaţi cititori, să aducem prinosul nostru de recunoştinţă unor vechi iubitori ai acestui sport, adevăraţi pionieri ai motociclismului vâlcean. Din arhiva pe care o posed, pe linie sportivă, am să vă redau câteva nume de împătimiţi motociclişti ai Vâlcii, care, foarte mulţi dintre ei, nu mai sunt în viaţă, trecând în dreptul numelor lor marca motocicletei pe care o deţineau, inclusiv capacitatea cilindrică: Ghelci - proprietar (Zundapp - 500 cm3), Nicolae Sec - depanator radio (DKW - 3,50 cm3), Nicolae Toderaş -vopsitor (Simson, IJ - 3.50 cm3), Filatu Petre-medic (Simson cu ataş-3,50 cm3), fraţii Nelu şi Gică Toderaş- vopsitori auto (IJ - 3,50 cm3), Nicolae Dinescu-profesor (Jawa - 2,50 cm3, BMW-500 cm3, Zundapp-3,50 cm3), Toma Bucătaru-vulcanizator (Jawa - 2,25 cm3), I. Marinescu-depanator biciclete şi maşini de cusut (Victoria şi Jawa - 2,50 cm3), I. Văduva - mecanic (Jawa - 2,50 cm3), D. Cîmpeanu - croitor (IJ - 3,50 cm3), Ion Fuiorea - fotograf (IJ - 3,50 cm3), I. Rusu - profesor (Jawa - 1,75 cm3), Raul Minculescu -profesor (DKW-500 cm3), Vasile Miloş - maistru (IJ - 3,50 cm3), Darie Petru-profesor (IJ - 3,50 cm3), Vişan Radu - profesor (IJ - 3,50 cm3), Luli Berceanu - profesor (IJ - 3,50 cm3), Munteanu Emil - maior (DKW-500 cm3), Vali Angelescu - proprietar, Horezu (Simson - 3,50 cm3), Ion Drăguloiu - maistru (IJ - 3,50 cm3), Lali Capp - tehnician dentist (Zundapp - 500 cm3), Sandu Nicula - profesor( IJ - 3,50), N. Vizitiu - mecanic( IJ - 3,50 cm3), Eduard Sighetti - medic dentist (BMW - 500 cm3), Ion Buta -contabil (IJ-3,50 cm3), Bebe Paşec - ceasornicar (Braşovia - 3,50 cm3) şi lista ar putea continua. Ne face o deosebită plăcere să amintim şi numele câtorva vâlceni, care au deţinut în proprietate motorete şi scutere cu capacitatea sub 100 cm3, cum ar fi: N. Popescu - scuter manet - 98 cm3, Laurenţiu Stilea - cuter manet - 98 cm3 etc. Au fost şi alţi iubitori ai practicării motociclismului, fără să aibă caracter sportiv, ci mai mult pentru a-şi rezolva problemele personale - gospodăreşti, pentru familie, dar şi mici deplasări în jurul zonelor de domiciliu. Ei au folosit, în acest scop, motoretele Carpaţi, Mobra, Braşovia, toate cu capacitatea de până la 50 cm3. Aceste capacităţi nu presupuneau obţinerea carnetului de conducere din partea proprietarului. Am dori să precizăm faptul că aceşti minunaţi motociclişti ai deceniilor trecute practicau acest sport din pasiune, fiind prezenţi la orice fel de acţiune şi manifestare, a sportului cu motor pe două roţi, pentru care trebuie să le aducem prinosul nostru de recunoştinţă.

Publicat Univers vâlcean

La data de 09.08.2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vâlcea şi Caraş-Severin, în cadrul unei acţiuni vizând săvârşirea de către suspecţii S.L.A. şi N.A.C. (în vârstă de 17 şi 18 ani) a infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. În cauză s-a reţinut că, începând cu anul 2016 şi până în prezent, suspecţii S.L.A. şi N.A.C. au efectuat şi revendicat o serie de atacuri informatice (DDOS) de tip ,,defacement”, unele fiind îndreptate împotriva sistemelor informatice ale unor instituţii publice. Cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate mai multe sisteme informatice, harduri interne şi externe, smartphone-uri, stick-uri şi carduri de memorie, suporţi optici de tip CD/DVD, utilizate în activitatea infracţională. Suspecţii S.L.A. şi N.A.C. au fost aduşi la sediul DIICOT - Structura Centrală în vederea audierii, stabilirii întregii activităţi infracţionale şi luării măsurilor care se impun faţă de aceştia. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. La acţiune au participat ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea şi Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin. De asemenea, activităţile s-au desfăşurat cu suportul Direcţiei Generale de Protecţie Internă. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale Vâlcea şi Serviciului de Acţiuni Speciale Caraş-Severin.

Publicat Fapt Divers
Pagina 1 din 2

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar: Dumitru Amza
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment: Mihaela Borcan
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu