Ups! ;(

Articole publicate Duminică, 06 August 2017 - Viața Vâlcii - Știrile din Vâlcea
Duminică, 06 August 2017 19:43

1147 locuri de muncă, în Vâlcea

Pentru perioada 2 august - 8 august 2017, 157 de angajatori oferă 1147 de locuri de muncă, incluse în oferta Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea. Oferta este valabilă atât pentru cei cu studii medii, cât şi pentru cei cu studii superioare sau necalificaţi. Sunt foarte multe locuri de muncitori necalificaţi, dar şi calificaţi. Printre locurile de muncă disponibile în această perioadă se găsesc posturi de: vânzători, lucrători comerciali, lăcătuşi mecanici, barmani, bucătari, tâmplari, şoferi, electricieni, mecanici auto, sudori, lăcătuşi, instalatori sanitari, zidari etc. Persoanele cu studii superioare găsesc pe listele AJOFM Vâlcea joburi precum: medic balneolog, specialist marketing în turism (perioada nedeterminată), referent de specialitate Viza Control Gestiune (vechime în domeniu min. 2 ani, studii superioare economice, vechime în specializare min. 2 ani. Încadrarea în muncă este cu program de lucru de 2 ore/zi. Ocuparea locului de muncă vacant se face prin concurs. Loc de muncă Centru de Afaceri Flandra Vâlcea), economist (vechime în domeniu min. 3 ani. Încadrarea în muncă este cu program de lucru de 4 ore/zi). Ocuparea locului de muncă vacant se face prin concurs. Loc de muncă: Centrul de Afaceri Flandra Vâlcea), şef departament logistică (vechime în domeniu min. 3 ani, studii superioare, cunoştinţe limba engleză), economist (vechime în domeniu min. 3 ani, studii superioare, cunoştinţe limba engleză), inginer producţie (vechime în domeniu min. 1 an, studii superioare, cunoştinţe limba engleză), inginer producţie (vechime în domeniu min. 5 ani, studii superioare, cunoştinţe limba engleză), inginer de cercetare în tricotaje- confecţii textile (vechime în domeniu min. 3 ani, studii superioare, cunoştinţe limba engleză), Cercetător în chimie (studii superioare, calificare în domeniu, să deţină titlul de doctor în chimie, cercetător ştiinţific gradul III. Încadrarea în muncă este pe durată determinată de 6 luni, începând cu data de 01.09.2017. Concurs în data de 23.08.2017, ora 9.00. Locul de muncă: Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice, I.C.S.I. RM.VÂLCEA). Şi OLTCHIM SA angajează: operatori chimişti (vechime în domeniu min. 2 ani, calificare în domeniu, apţi medical pentru lucrul la înălţime şi tura de noapte), operatori chimişti (calificare în domeniu, apţi medical pentru lucrul la înălţime şi tura de noapte), AMC-işti (vechime în domeniu min. 2 ani, calificare în domeniu, apţi medical pentru lucrul la înălţime şi tura de noapte), lăcătuşi mecanici (vechime în domeniu min. 2 ani, calificare în domeniu, apţi medical pentru lucrul la înălţime şi tura de noapte), electricieni (vechime în domeniu min. 2 ani, calificare în domeniu, apţi medical pentru lucrul la înălţime şi tura de noapte), laboranţi chimişti (vechime în domeniu min. 2 ani, studii medii,calificare în domeniu, apţi medical pentru lucrul la înălţime şi tura de noapte), operatori la prelucrarea maselor plastice (studii medii- liceu profil tehnic, apţi pentru lucrul la înălţime şi tura de noapte, inginer electrotehnică (absolvent studii superioare, profil electrotehnică), coordonator activitate Priza Olt (vechime în domeniu min. 2 ani, şc. tehnică de maiştri sau studii superioare profil mecanic, apt medical pentru lucrul la înălţime şi tura de noapte), conducător formaţie reţele subterane (vechime în domeniu min. 2 ani, şc. tehnică de maiştri sau studii superioare profil mecanic, apt medical pentru lucrul la înălţime şi tura de noapte), conducător formaţie mecanică reţele gaz metan (vechime în domeniu min. 2 ani, şc. tehnică de maiştri sau studii superioare profil mecanic, apt medical pentru lucrul la înălţime şi tura de noapte), compresorist (vechime în domeniu min. 3 ani, calificare în profil mecanic, apt medical pentru lucrul la înălţime şi tura de noapte), ingineri automatişti (studii superioare: automatică şi calculatoare, electronică şi telecomunicaţii, apţi pentru lucrul la înălţime), inginer constructor (absolvent studii superioare, profil construcţii, apt medical pentru lucrul la înălţime). AJOFM Vâlcea oferă servicii gratuite pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi anume: Servicii de preconcediere, Informare şi Consiliere Profesională, Medierea muncii, Formare Profesională, Evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, Consultanţă pentru începerea unei afaceri, Completarea veniturilor salariale, Stimularea mobilităţii forţei de muncă.

Publicat Dus întors
Duminică, 06 August 2017 19:42

Bârfe, zvonuri, şuşanele Am auzit că:

Un director de instituţie ţine toate cele patru posturi din ani cu stricteţe. Asta face şi acum, în Postul Sfintei Mării şi, după cum spune el, îl ajută nu doar să-şi cureţe organismul de toxine, ci şi să scape de păcate…

Deşi par că se înţeleg, într-o localitate vâlceană primarul şi viceprimarul se atacă unul pe altul pe la colţuri ori de câte ori au ocazia. Fiecare spune despre celălalt că nu se implică în problemele şi investiţiile localităţii, însă noi tindem să credem că adevărul este undeva la mijloc.

N.R.: Informaţiile din această rubrică sunt doar zvonuri şi vă rugăm să le trataţi ca atare. Orice asemănare cu persoane sau situaţii similare poate fi pur întâmplătoare. Cei care le iau drept informaţii certe, le copiază, le comentează şi le multiplică îşi asumă răspunderea.

Publicat Dus întors
  • Oltchim 2010 - HCM Râmnicu Vâlcea, 26-22 (10-10)
  • Sala Sporturilor Traian, spectatori 2000
  • Au marcat:
  • Oltchim 2010: Farcău 6, Stanca 5, Manea 2, Curea 2, Vizitiu 2, Neagu 2, Szucs 2, Luca 1, Elisei 1, Nechita 1, Brădeanu 1, Pidpalova 1. Antrenor: Radu Voina. La Oltchim au mai evoluat Huţupan-Dinu, Ungureanu, Smedescu – portari; Meiroşu, Vădineanu, Beşe, Gatzel.
  • HCM Rm. Vâlcea: Adespii 4, Vukcevici 3, Krnici 3, Glibko 3, Băcăoanu 3, Vasileuskaia 1, Mitrache 1, Craiu 1, Florica 1, Stănciulescu 1, Gavrilă 1. Antrenor: Aurelian Roşca

Sâmbătă, la casele de bilete ale bătrânei Polivalente vâlcene a fost din nou coadă, ca pe vremea în care Oltchim juca în Liga Campionilor şi aveai nevoie de noroc pentru a prinde un tichet pentru întâlnirile cu ETO Gyor, Larvik sau Buducnost Podgorica. Cel mai titrat club de handbal feminin din România s-a desfiinţat acum patru ani, dar una dintre galacticele care i-a îmbrăcat tricoul, Ramona Farcău, a decis să le ofere vâlcenilor o mare surpriză. Fosta vitezistă a Naţionalei României şi-a organizat meciul de retragere şi a învitat componentele Oltchimului din sezonul competiţional 2009-2010, atunci când roş-albastrele ajungeau în finala Ligii Campionilor pe care o pierdeau în faţa unui colos, Viborg din Danemarca.

Au rămas galactice

Şi au venit la Sala Polivalentă peste 2000 de spectatori. Au mai fost ceva locuri libere, dar atmosfera a semănat cu cea de pe vremuri. Ba, în unele momente, a fost şi mai frumoasă. Din echipa din 2010 au lipsit doar trei handdbaliste, toate motivat, Lecuşanu, Symkute şi Tolnai. N-au lipsit, însă, alte nume mari care au îmbrăcat tricoul Oltchimului: Huţupan, Ardean-Elisei, Cristina Neagu, Steluţa Luca, Ione Gâlcă-Stanca, Adina Meiroşu sau Anastasia Pitpalova. În plus, invitată special, Aurelia Stoica Brădeanu, cea care şi-a anunţat retragerea de curând şi care va deveni mămică pentru a doua oară în viaţă. Handbalul din teren s-a jucat pe bune. Fără durităţi, însă, fără trageri de timp, fără proteste la adresa arbitrajului şi fără şicane. A fost 10-10 la pauză şi 26-22 la final pentru Oltchim 2010 Râmnicu Vâlcea, care a avut în componenţă multe jucătoare încă aflate în activitate: Ionela Stanca (Liga a V-a din Franţa), Oana Manea (CSM Bucureşti), Iulia Curea (CSM Bucureşti), Patricia Vizitiu (HCM Roman), Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Gabriella Szucs (Dunărea Brăila), Valentina -Ardean Elisei (SCM Craiova), Anastasia Pidpalova (Le Havre AC), Valeria Beşe (Oradea) şi Roxana Gatzel (Măgura Cisnădie).

Liga Suporterilor Vâlceni, la înălţime

Galeria vâlceană Brigada Noastră a fost la înălţime, aşa cum era de aşteptat. Liga Suporterior Vâlceni a făcut spectacol şi a afişat o coregrafie 3 D, un castel în formă de teren de handbal. “Vâlcea, templul handbalului românesc!”, a fost mesajul ultraşilor conduşi de Robert Vlădăşel, în fundalul culorilor Oltchimului. Tribuna a doua a fost acoperită cu un imens steag tricolor. “Oltchim trăieşte prin noi!” şi “Mulţumim, Ramona!” au fost alte mesaje care s-au putut citi în colţul galeriei.

Mulţumim Ramona!

În cei 19 ani de carieră la senioare, Ramona Farcău a evoluat la cinci echipe: HC Zalău (1998-2006), Oltchim (2006-2013), Dunărea Brăila (2013-2015), CSM Ploieşti (2015-2016) şi Dinamo Bucureşti, în ultimul sezon, dar în Divizia A. La echipa naţională a avut aproape 200 de apariţii, marcând peste 700 de goluri, iar cele mai preţioase distincţii din carieră sunt medalia de argint la CM din 2005, câştigarea Cupei Cupelor în 2007 (cu Oltchim), precum şi jucarea finalei Ligii Campionilor în 2010, cu aceeaşi echipă. La nivel individual, Ramona Farcău se mândreşte cu titlul de golgheter al JO din 2008 (56 de goluri), ea fiind aleasă atunci şi cea mai bună extremă dreapta a competiţiei. De-a lungul carierei a jucat pe postul de extremă stânga, dar putea evolua şi extremă dreapta. Fosta vitezistă a primit mai multe disticţii, de la fostul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, de la CS Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Dinamo Bucureşti, ultimul club la care a evoluat. Mai mereu cu lacrimi în ochi, Farcău a făcut un meci bun şi a fost golghetera Oltchimului, cu şase goluri. “Vă mulţumesc din suflet. Vâlcea va rămâne întotdeauna în inima mea. De asta am ales să-mi organizez meciul de retragere aici, de asta am făcut eforturi imense să strâng echipa mea de suflet. Ţin să le mulţumesc fetelor pentru că au acceptat invitaţia şi pentru că m-au făcut fericită. Este o zi pe care o voi ţine minte toată viaţă. O zi în care am retrăit atmosfera de altă-dată, o zi în care am revăzut oameni dragi. O să-mi fie dor de Vâlcea întotdeauna”, a declarat la final Ramona.

Mesaj de la Lecuşanu

În mod normal, în teren trebuia să fie şi Narcisa Lecuşanu, o altă piesă de forţă a echipei Olthim 2010. Din păcate, în aceste zile a fost delegată de EHF – în calitate de membru al Comitetului Executiv – la Campionatul European sub 17 ani din Macedonia, Divizia B. Prin intermediul presei centrale, Narcisa i-a transmis un mesaj fostei sale colege de la Oltchim: ”În momentul în care Ramona mi-a povestit de proiectul ei, am simţit o bucurie imensă. Mă gândeam că trebuie să mă pregătesc fizic pentru a intra în teren după o pauză de 7 ani. Însă, regret că nu pot fi alături de ea şi de fostele mele colege pentru a retrăi momentele memorabile ale perioadei Oltchim. Din păcate, dar totodată din fericire pentru mine şi handbalul feminin românesc, sunt reprezentant al Federaţiei Europene la EHF Women’s 17 Championship 2017, la Skopje în Macedonia. Sunt sigură că toţi iubitorii handbalului vor savura acest meci, această întâlnire a fetelor, chiar dacă multe dintre ele nu mai joacă de ceva timp. Îmi aduc aminte numai lucrurile minunate, oamenii minunaţi din tribune care au fost alături de noi pe tot parcursul anilor petrecuţi acolo. Telespectatorii care vibrau cu noi la fiecare meci în Liga Campionilor, în faţa televizoarelor, oamenii din presa scrisă şi din televiziune. Toate astea au creat un fenomen magic pe nume >. Acum, realist vorbind, cred că a fost maximum ce am putut realiza, e foarte uşor să spui că ai fi putut mai mult şi totuşi nu s-a întâmplat. Ne-am dorit mult să câştigăm Liga Campionilor, din păcate nu am reuşit decât o finală care va rămâne memorabilă, cel puţin pentru mine”.

Voina s-a ţinut de cuvânt!

Pe banca tehnică a galacticelor a stat fostul selecţioner, Radu Voina. Acesta a fost în două mandate principal al Oltchimului. Fostul mare campion a plecat de la Vâlcea în anul 2012 şi a spus că nu va mai antrena pe nimeni. Ajuns la 67 de ani, Voina s-a ţinut de cuvânt!

Singurul minus

Singurul minus al serii, unul care nu ţine de organizarea ireproşabilă, a fost căldura infernală din Sala Traian. S-a jucat ca într-o seră şi acest lucru a fost resimţit şi de handbaliste dar şi de spectatori. Ne-am amintit de returul finalei Cupei Cupelor, atunci când Oltchim a jucat contra norvegiencelor de la Byassen, pe care elevele de atunci ale lui Tadici reuşiseră să le învingă în tur. La un moment dat, condensul i-a făcut pe cei doi arbitri să întrerupă meciul şi Oltchim a fost la un pas să piardă trofeul. Până la urmă situaţia s-a rezolvat prin spargerea unor uşi care făceau legătura cu exteriorul, ideea aparţinându-i fostului arbitru internaţional, Ion Crăciunescu. Oltchim a terminat la egalitate meciul contra nordicelor şi a câştigat Cupa Cupelor, în faţa unei săli arhipline.

Publicat Sport

Veşti bune şi mai puţin bune pentru comuna Făureşti la aflarea răspunsurilor legate de proiectele declarate eligibile pentru finanţare. Două proiecte vor primi bani de la Ministerul Dezvoltării, respectiv modernizarea Şcolii cu clasele V – VIII şi Dispensarul Uman. Este vorba de aproximativ 30 de miliarde. „O să demarăm tot ce ţine de noi pentru a duce la bun sfârşit cele două proiecte care au apărut în Ordinul ministrului, referitoare la Programul Naţional de Dezvoltare Locală II. Este vorba de Şcoala cu clasele V – VIII şi Dispensarul Medical din Făureşti care nu au mai fost reabilitate de mulţi ani. Copiii învaţă în aceleaşi condiţii în care am învăţat şi eu. Avem în plan să accesăm şi fonduri europene pentru alte investiţii, precum Şcoala cu clasele I – IV şi Grădiniţa Mileşti. Sperăm că proiectul de extindere a alimentării cu apă, care este vital pentru comună, să îl accesăm în PNDL III, în condiţiile în care acesta va apărea. Problema mare, totuşi, a comunei rămâne apa”, a declarat Marian Irimia, primarul comunei Făureşti. În ceea ce priveşte proiectele de infrastructură, apă, canalizare şi asfalt, comuna Făureşti nu a primit nici un leu. Precizăm şi faptul că proiectul prioritar pentru această localitate este cel de extindere a alimentării cu apă şi asta pentru că trei sate se confruntă cu secetă. Fântânile din curţile cetăţenilor nu au decât câţiva litri de apă şi nici aceea nu este bună de consum. „Satele de pe dealuri se confruntă cel mai mult cu această problemă, respectiv Găineşti, Lungeţan, Făureşti. Cetăţenii au foarte puţină apă în fântâni şi nu este potabilă. Mai mult de 30 – 40 de litri apă fântânile nu au. Practic, oamenii scot două, trei galeţi, după care trebuie să aştepte ca apa să se strângă iar în fântâni. Aceasta este o problemă destul de mare. Încercăm să amenajăm câteva cişmele şi am făcut probele de apă. Apa este potabilă şi, practic, oamenii cară cu bidoanele pentru consumul lor propriu, dar şi pentru animale, fiecare cu ce poate, cu căruţe, maşină sau cărucior. Nu mai punem problema irigaţiilor, care este destul de gravă. Practic, îşi iau apă de jos, din vale, unii cărând-o chiar doi, trei kilometri în fiecare zi. Cam asta este situaţia şi de aceea am spus că este o problemă vitală, extinderea alimentării cu apă în respectivele zone. Proiectul se ridică undeva la 45 de miliarde lei vechi, pentru că avea prevăzută şi o a două staţie de apă. Noi, aici, avem staţia de apă prevăzută cu un singur puţ, iar din punctul meu de vedere, nu este bine, pentru că o avarie la pompa din puţul respectiv lasă şi partea cealaltă de comună fără apă, până la remedierea defecţiunii. Normal şi logic, o staţie de apă trebuie să aibă prevăzute minim două puţuri. În condiţiile în care se întâmplă ceva, celalalt să poată susţine minimul necesar şi să nu mai vorbim de situaţii de urgenţă”, a mai precizat primarul Marian Irimia.

Publicat Univers vâlcean

Activităţile recreative de la Secţia pentru Copii, din cadrul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea continuă până în data de 10 august. Astfel, în luna august, mai exact în perioada 1-10 august, la bibliotecă se vor desfăşura două activităţi în care sunt implicaţi copiii. De luni până joi, între orele 10.00 şi 11.00, la Secţia de carte pentru copii are loc un Atelier de limbi străine, limba franceză şi limba engleză, pentru începători (copii cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani). La aceeaşi secţie, tot de luni până joi, copiii cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani, între orele 11.00 şi 12.00, sunt aşteptaţi la Atelierul „Vânătorul de greşeli” – „Gramatica distractivă”.

Publicat Univers vâlcean

Potrivit datelor statistice ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea în ceea ce priveşte situaţia adulţilor aflaţi în îngrijire, asistenţă şi recuperare, numărul total al beneficiarilor era de 607. Din aceştia, 301 se aflau în centrele de îngrijire şi asistenţă, respectiv 58 în CIA Lungeşti, 92 în CIA Zătreni, 45 în CIA Milcoiu, 106 în CIA Bistriţa. De asemenea, numărul beneficiarilor aflaţi în centrele de recuperare şi reabilitare era de 256, din aceştia, 99 erau în CRRN 1 Băbeni, 89 în CRRN 2 Băbeni, 48 în CRRN Măciuca şi 20 în CRR Govora. În centrele de asistenţă temporară pentru situaţii de criză erau 50 de adulţi, respectiv 49 în Centru de criză şi respiro Băbeni şi unul în Centrul de primire în regim de urgenţă Băbeni. De precizat este că de la începutul anului şi până în prezent au avut loc 33 de încetări din centrele pentru adulţi, respectiv 7 au fost reintegraţi în familia naturală, 24 au decedat, iar 2 au fost admişi în centrele pentru adulţi (din CCRC şi CPUPA). Informaţiile ne-au fost oferite de Nicolae Badea, director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea.

Publicat Fapt Divers

În cursul zilei de sâmbătă, 5 august, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au fost anunţaţi de producerea unui accident rutier. S-a întâmplat pe Strada Tudor Vladimirescu, din Drăgăşani, vinovat fiind un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Prundeni. Acesta a condus un autoturism, iar la un moment dat, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un şofer, în vârstă de 63 de ani, din Slatina. Din impact, maşina condusă de cel din urmă a fost proiectată în alte două autoturisme. Ca urmare a coliziunii, ambii conducători auto au fost răniţi, motiv pentru care au fost transportaţi la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. În cazul de faţă se fac cercetări pentru stabilire cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Publicat Fapt Divers
Duminică, 06 August 2017 19:34

Dosare penale pentru infracţiuni rutiere

În week-end-ul trecut, poliţiştii vâlceni au fost prezenţi în trafic, desfăşurând acţiuni pentru depistarea persoanelor care comit infracţiuni la regimul rutier. În cursul zilei de vineri, doi vâlceni s-au ales cu dosare penale pentru infracţiuni rutiere. Oamenii legii din Suteşti au prins pe raza comunei Mădulari un tânăr, în vârstă de 17 ani, la volanul unei maşini. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere. De asemenea, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Berbeşti, s-a ales cu dosar penal pentru că a condus o maşină, deşi înainte de a se urca la volan a consumat băuturi alcoolice. I s-a solicitat testarea cu aparatul etiliotest, acesta indicând o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acţiune a continuat şi a doua zi, astfel că un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Muereasca, a fost prins beat în timp ce conducea un autoturism. Avea o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale. Informaţiile ne-au fost oferite de inspector de poliţie Sandra Dăscălete, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Publicat Fapt Divers
Duminică, 06 August 2017 19:33

Material lemnos confiscat de poliţişti

Săptămâna trecută poliţiştii, împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Băbeni au desfăşurat acţiuni pentru verificarea legalităţii transporturilor de material lemnos, pe raza comunei Popeşti. Astfel, pe DN 65C, a fost prins un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din comuna Popeşti, care transporta cu un tractor cantitatea de 1,5 mc material lemnos specia fag, transformat în bocuri sparte, transport care nu fusese introdus în aplicaţia informatică prevăzută de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase. Faţă de bărbat s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat în custodie ocolului silvic. Astfel de acţiuni vor continua şi în zilele următoare.

Publicat Fapt Divers
Duminică, 06 August 2017 19:32

Posturi de judecători vacante

Zilele trecute, Consiliul Superior al Magistraturii a publicat o situaţie detaliată, valabilă la data de 1 august 2017, privind posturile de judecător, ocupate, indisponibilizate şi vacante la nivel naţional. Iată care este situaţia instanţelor din Vâlcea: l Tribunalul Vâlcea: 38 de posturi pe schemă; 31 posturi ocupate; 7 posturi vacante; Transferuri temporare de posturi: HCSM 793/2016 – un post transfer temporar la Judecătoria Bălceşti; l Judecătoria Râmnicu Vâlcea: 24 de posturi pe schemă; 24 de posturi ocupate; l Judecătoria Drăgăşani: 7 posturi pe schemă; patru posturi ocupate; vacante trei posturi, din care unul de preşedinte; Observaţii: două posturi indisponibilizate – concurs admitere; l Judecătoria Horezu: 5 posturi pe schemă; 5 posturi ocupate; l Judecătoria Brezoi: 5 posturi pe schemă; 4 posturi ocupate; un post vacant; l Judecătoria Bălceşti: 6 posturi pe schemă; 6 posturi ocupate; Transferuri temporare de posturi: HCSM 793/2016 – un post transferat temporar de la Tribunalul Vâlcea.

Publicat Fapt Divers
Pagina 1 din 2

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar: Dumitru Amza
Redactor şef: Petre Tănăsoaica
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Petre Tănăsoaica
Economic-social-administrativ: Narcisa Andrei
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment: Mihaela Borcan
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu