Ups! ;(

Articole publicate Joi, 03 August 2017 - Viața Vâlcii - Știrile din Vâlcea
Joi, 03 August 2017 21:21

Nordul bate Sudul!

I. Cresc vaci şi fac… turism!

Cinstit vorbind, m-am aşteptat ca actualul prefect, pe care-l ştiu de o sută de ani, de pe vremea când era purtător de cuvânt la Poliţie, să sară afară din haina de miliţian şi să fie cu adevărat prefect. Mă rog, nimeni nu e perfect, nici măcar prefectul! Poate că într-o bună zi se poate întâmpla să realizeze că, de exemplu, de Poliţia Circulaţiei are cine se ocupa, are şefi, iar ierarhia, chiar dacă trece şi pe la Prefectură, este bună câtă vreme fiecare îşi ştie rolul şi locul. Prefectul are la îndemână, de exemplu, o instituţie foarte interesantă, cea a Contenciosului Administrativ, în care pot fi aduse tot felul de decizii şi hotărâri care încalcă legea, mă rog, sunt în contradicţie cu aceasta, date, luate de alte instituţii ale statului. Aşa că m-am gândit că-l pot sensibiliza pe domnul fost comandant de Poliţie judeţeană, până la urmă, ajuns, iată, acum, prefect, să-l invit în ce zi vrea dumnealui şi-i permite agenda aia plină cu tot felul de nimicuri poliţieneşti, să facă o călătorie de documentare, împreună cu mine, la Voineasa. Dacă n-are Prefectura suficient combustibil pentru o astfel de acţiune, mă angajez să plătesc eu benzina din viitoarea mea pensie adevărată, care va fi la un sfert, cel mult, faţă de actuala dumnealui pensie! Ce credeţi că vom observa urcând spre Voineasa? N-o să vă vină să credeţi ce vedeţi, dacă n-aţi mai fost de mult timp prin locurile astea, de cum intraţi în Brezoi şi vă adânciţi spre Voineasa, pe fosta Vale a Lotrului! Ştiţi voi de ce îi spun fosta vale, pentru că râul a fost furat pe vremea comuniştilor ăia nenorociţi care l-au trecut prin ciur şi prin dârmon şi l-au tras prin nişte tuneluri să-l ducă să muncească la uzinele de curent electric de la Ciunget. De cum veţi intra în Brezoi, adică imediat ce faceţi la stânga de la Lotrişor, începe spectacolul caselor şi vilelor noi, al pensiunilor aruncate, te miri pe unde, de-a lungul Văii Lotrului. Iar ele se îndesesc imediat ce ieşi din Brezoi şi cu cât te apropii de Malaia, cu atât îţi sporeşte senzaţia că ăştia care sunt de prin partea locului s-au hotărât toţi, deodată, să schimbe faţa locului şi să arate lumii că nu contează dacă ai sau nu şcoală în turism, poţi să faci asta foarte uşor dacă ai voinţă şi plăcere să te transformi din ţăran sărac în gazdă bogată de musafiri sofisticaţi; cresc vaci şi fac turism!

II. Proprietari cu firman de la comunişti!

Ca să fiu sincer, în urmă cu ceva timp, vreo două săptămâni cred, am coborât spre Craiova şi atunci mi-a trecut prin cap să fac axa nord-sud de la un capăt la altul şi aşa am şi făcut, am completat zilele astea drumul cu celalalt segment de drum, de la Râmnic la Voineasa. Şi se vede clar că, începând de la Căciulata, turismul - cel puţin ăsta de vară, s-a dezmorţit bine în acest loc şi, deşi îngheaţă puţin pe Valea Oltului, se trezeşte la viaţă brusc după ce intri în Brezoi. N-am putut să număr din mersul maşinii pensiunile pe care le-am văzut. Dacă în urmă cu zece, douăzeci de ani, ca să nu mă duc mai în jos, spre treizeci de ani, nu găseai nici un semn că a interesat pe cineva să se aşeze în asemenea locuri, acum chiar că se întrevede că se duce de râpă sălbăticia de altădată şi se naşte o zonă turistică montană, mai tare decât cea dintre Rucăr şi Bran. Iar asta s-a întâmplat, cred, mai ales după ce s-a pus în funcţiune proiectul execuţiei pârtiei de schi de la Obârşia Lotrului. Nu vă mai povestesc aici câte intervenţii trebuie să facă instituţiile statului ca lucrurile să înceapă să funcţioneze măcar ca în Austria, dacă la Elveţia nu ne putem gândi! Dar asta este altă poveste, de care ne vom mai ocupa aici cât de curând! De ce vă spun toate astea? Pentru că vreau să-l conving pe domnul prefect că merită să-şi sacrifice din timpul său preţios măcar o jumătate de zi, ca să vadă ce miracol se întâmplă pe Valea Lotrului, până sus la Obârşie şi câtă sfidare opun acestui miracol... sindicatele din România. Ei, vă mai amintiţi că în urmă cu câţiva ani Voineasa era o staţiune sindicală, cu vile cochete, elveţiene, hoteluri, restaurante cofetării, terase, cinematograf şi... bibliotecă? Ei, asta a fost tare demult, pe vremea când ăia care şi-au împărţit între ei, la vârf, patrimoniul, nu erau atât de lacomi şi atât de deştepţi şi lăsaseră administrarea unităţilor turistice pe mâna unor profesionişti. Ăia nu mai sunt, Voineasa este o staţiune goală, înţelegeţi?, care mai stă în picioare pentru că a fost construită solid de şantieriştii Ministerului Energetic al lui Ceauşescu, pe vremea când era doar o organizare de şantier, iar în vilele de aici erau găzduiţi specialiştii din Franţa, Elveţia şi Italia, care au dat asistenţă tehnică, în urmă cu mai bine de cincizeci de ani, românilor care construiau hidrocentrala de la Ciunget. Şi, pentru că tot am ajuns în acest punct, îi livrez domnului prefect un secret pe care-l ştiu toţi cei care au ajuns la acest subiect. Staţiunea Voineasa a fost trecută din proprietatea Ministerului Energetic de altădată în folosul sindicatelor printr-o hotărâre de partid... se zice că nu există nici un act care să le dea dreptul sindicatelor să decidă asupra proprietăţii.

III. Nu-i duceţi grija lui Pârvu!

Dacă a fost dată în folosinţă, înseamnă că ea poate fi luată înapoi de stat în cazul în care cel care o avea în folosinţă a abandonat-o, nu? Aşa ar fi logic.... Credeţi cumva că s-a aruncat vreun politician să rezolve problema asta? Bineînţeles că nu, pentru că nimeni n-a vrut să-i irite pe marii şmecheri de la Bucureşti, cei care ţin în ascultare nişte sindicalişti care nu mai există, de fapt! Uitaţi-vă pe lista consilierilor judeţeni, de exemplu şi veţi constata că în toate legislaturile din ultimii 20 de ani îl veţi regăsi pe un anume Pârvu... Ce armată de sindicalişti mai are omul ăsta în spate, când industria vâlceană a fost în mare destructurată? El vine de la vechea Schelă de Exploatare Petrolieră... Aţi auzit vreodată să ridice vreo problemă legată de această categorie de muncitori, sindicalişti, proveniţi din rândul petroliştilor? În fine, să-l lăsăm în plata Domnului pe Pârvu, încă nu i-a venit rândul şi să ne întoarcem la Voineasa... Ar putea să se găsească o soluţie? Bineînţeles! Dacă sindicatele nu vor de bună voie să restaureze situaţia şi să refacă structura hotelieră şi comercială de resort, sindicatele ar putea fi alungate - ăsta este cuvântul, pe bune! - din Voineasa, iar staţiunea să fie trecută în proprietatea statului şi să fie scoasă la vânzare... Cu câteva milioane de euro, poate 15, poate 20, staţiunea ar putea fi repusă în funcţiune în foarte scurt timp.... Acum ar fi timpul să se întâmple asta, pentru că în curând vor fi finalizate şi lucrările de la Pârtia de schi de la Obârşia Lotrului. Sigur că dezvoltarea reţelei de pensiuni este în plină desfăşurare, asta se vede cu ochiul liber, iar afluxul de vizitatori din vara asta demonstrează că turismul poate să funcţioneze şi în extrasezon, adică şi vara.... Am avut curiozitatea să ajung şi la Ciunget, deşi drumul este făcut varză pe alocuri, ca să constat că mica staţiune de garsoniere, care serveau ca loc de odihnă pentru tehnicienii care fac cu schimbul la uzina electrică, a fost „înăbuşită” de vile, pensiuni, case noi pur şi simplu... construite cam haotic, este adevărat, dar perfect valabile, la o adică, folosirii lor în scop turistic şi de odihnă... Las deschisă provocarea asta şi-l sfătuiesc pe domnul prefect, dacă-mi permite, să ia invitaţia asta pe cont propriu, câtă vreme ăştia de la sindicate dorm şi nu-l agită încă pe cumnatul lor de la Consiliul Judeţean! Parol că merită!

Publicat Dus întors

Administrator public al judeţului va fi inginerul Adrian Mihăilă, care a luat concursul şi urmează să fie validat pe post. Pentru că trebuie respectate nişte termene legale procedurale, mai durează puţin până îşi intră în pâine.

Comisarul-şef Bogdan Berechet, şeful Poliţiei vâlcene, abia aşteaptă să plece din judeţul nostru unde presiunile politice sunt prea mari. Nefiind adeptul ca politicul să-şi vâre coada în activitatea de poliţie, comisarul şef Berechet preferă să nu mai stea la şefia unui inspectorat precum cel din Vâlcea.

N.R.: Informaţiile din această rubrică sunt doar zvonuri şi vă rugăm să le trataţi ca atare. Orice asemănare cu persoane sau situaţii similare poate fi pur întâmplătoare. Cei care le iau drept informaţii certe, le copiază, le comentează şi le multiplică îşi asumă răspunderea.

Publicat Dus întors

- Damila Măciuca a ajuns Sportul Snagov, via Metalul Reşiţa

Azi va debuta o nouă ediţie a eşalonului secund de fotbal, una mai săracă. Asta pentru că la start nu o să mai fie două echipe importante ale campionatelor trecute, CSM Râmnicu Vâlcea şi FC Braşov, ambele desfiinţate din cauza problemelor financiare. Braşovenii au intrat în faliment şi nu s-au mai putut înscrie în noul sezon, în timp ce Viperele Albastre au pierdut finanţarea de la Consiliului Local şi au abandonat lupta încă de la jumătatea sezonului trecut.

Reapar UTA şi FC Argeş

În fotbalul românesc reapar două echipe de tradiţie. De fapt, doar se transformă. Astfel, UTA Bătrâna Doamnă şi-a schimbat denumirea în AFC UTA Arad, în timp ce SCM Piteşti a devenit FC Argeş. Arădenii au evoluat şi în sezoanele trecute în Liga a II-a şi în ultimele două sezoane au jucat barajele de promovare în primul eşalon. De fiecare dată au ratat accederea la masa bogaţilor. Piteştenii vin din Liga a III-a, acolo de unde au promovat, sub conducerea actualului tehnician de la FCSB, Nicolae Dică.

Damila Măciuca-Metalul Reşiţa - Sportul Snagov

Membrii Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal au hotărât să accepte în noul sezon al Ligii 2 echipa Metalul Reşiţa, care se va numi Sportul Snagov. Gruparea patronată de Cătălin Rufă a retrogradat a doua oară din eşalonul secund, dar şi de această dată a beneficiat de o conjunctură favorabilă - retragerea din campionat a braşovenilor de la FC. În şedinţa Comitetului Executiv s-a aprobat şi schimbarea numelui Metalul Reşiţa în Sportul Snagov. Astfel, fosta Damila Măciuca ajunge la cea de-a treia denumire. “Aprobă cu 6 voturi pentru şi 6 abţineri (Auraş Braşoveanu, Marcel Ghergu, Emilian Hulubei, Valeriu Argăseală, Dănuţ Coman, Gino Iorgulescu) schimbarea denumirii şi sediului CS METALUL REŞIŢA în Clubul Sportiv Sportul Snagov SA urmând a avea sediul în Snagov, sat Ghermăneşti, str. Izlaz, nr. FN sub condiţia emiterii de către Departamentul Juridic al FRF a avizului şi publicarea acestuia pentru o perioadă de 5 zile, astfel încât orice club interesat să poată contesta”, sună verdictul dat în privinţa acestui subiect. După cum se arată în comunicat, orice club poate contesta noua denumire şi schimbarea sediului social ale noului Sportul Snagov.

Programul competiţional neschimbat

20 de echipe va avea la start noua ediţie a campionatului Ligii a II-a. Nu se ştie, însă, dacă una dintre ele, Foresta Suceava, va putea duce întrecerea până la final, în condiţiile în care moldovenii au mari probleme financiare. De altfel, oficialii Forestei au anunţat că în prima rundă se vor prezenta cu o echipă de juniori. Cea mai interesantă partidă a primei runde va avea loc la Piteşti, acolo unde faţă în faţă se vor afla două foste echipe de prim eşalon şi de cupele europene, FC Argeş şi Pandurii Târgu Jiu.

100.000 de euro pentru mingi

O situaţie inedită în campionatele viitoare din Liga a II-a şi Liga a III-a. Astfel toate partidele se vor juca cu acelaşi tip de minge. Astfel, toate cluburile din aceste două eşaloane au primit de la Federaţia Română de Fotbal câte 15 mingi, investiţia fiind de 100.000 de euro. “Aprobă achiziţionarea de mingi pentru cluburile din Liga a 2-a şi Liga a 3-a , astfel în vederea alocării unui numar de 15 mingi / club, aprobă achiziţia a 1.650 mingi în valoare de aproximativ 95.700 EUR net”, scrie site-ul FRF după încheierea şedinţei Comitetului Executiv.

Televiziunile nu se înghesuie

În Adunarea Generală Extraordinară a cluburilor din Liga 2, care a avut loc pe 25 iulie, la baza sportivă a Federaţiei Române de Fotbal de la Mogoşoaia, reprezentanţii echipelor eşalonului secund, mai puţin cel al UTA-ei, singurul care a votat împotrivă, au mandatat FRF să organizeze licitaţia şi să vândă drepturile TV aferente competiţiei care va începe la finalul acestei săptămâni, anunţă www.liga2.ro. Din păcate, o singură televiziune şi-a manifestat intenţia de a transmite meciurile din eşalonul secund, Digi Sport. Licitaţia nu s-a finalizat, însă, şi meciurile din prima rundă nu se vor putea vedea la TV.

Programul etapei 1:

4 august, ora 18:00
ASA Târgu Mureş - Ştiinţa Miroslava

5 august, ora 11:00
Luceafărul Oradea - Sportul Snagov
Ripensia Timişoara - Foresta Suceava
Dacia Unirea Brăila - ASU Politehnica Timişoara
FC Argeş - Pandurii Târgu Jiu
Chindia Târgovişte - UTA Arad
Metaloglobus Bucureşti - Olimpia Satu Mare
Academica Clinceni - Dunărea Călăraşi
CS Mioveni - CS Afumaţi
AFC Hermannstadt - CS Baloteşti

Publicat Sport
Joi, 03 August 2017 21:15

Denis Dumitraşcu rămâne la Chindia

Unul dintre fotbaliştii vâlceni de perspectivă, Denis Dumitraşcu, va trebui să mai aştepte măcar un sezon pentru a face pasul spre primul eşalon. Fosta Viperă Albastră a rămas la Chindia Târgovişte, acolo unde s-a transferat iarna trecută, după desfiinţarea CSM-ului. Denis este o piesă de bază a formaţiei din Cetate şi este folosit ca titular în fiecare meci.

Publicat Sport
Joi, 03 August 2017 21:14

Pelici a refăcut cuplul P-S

Cuplul de fundaşi centrali de la CSM Râmnicu Vâlcea a fost refăcut la echipa sibiană AFC Hermannstadt, promovată în eşalonul secund. Cătălin Pârvulescu a evoluat pentru sibieni şi în ediţia trecută a sezonului, contribuind decisiv la promovare. Ionuţ Stoica a ajuns în aceast vară, la cererea noului tehnician de la AFC Hermannstadt, Alex Pelici, şi el fost principal în Zăvoi. Tot la echipa din Sibiu joacă şi alte Vipere Albastre, Robert Bratu, Cătălin Căbuz şi Răzvan Dâbea, şanse să fie în lot având şi Draius Preda, ultima dată la CS Şirineasa. Chiar dacă este creditată cu şanse mici, AFC Hermannstadt poate să fie surpriza a acestui sezon şi să se bată chiar pentru promovarea în primul eşalon.

Publicat Sport
Joi, 03 August 2017 21:13

Staikone s-a întors acasă

Unul dintre cei mai iubiţi atacaţi care a evoluat în ultima perioadă la CSM Râmnicu Vâlcea, Marius Staicu, s-a despărţit de argeşenii de la CS Mioveni. Staikone a ales să se întoarcă acasă, la Timişoara, acolo unde va evolua pentru ASU Politehnica. Altfel, gruparea Viola a avut parte de o prezentare spectaculoasă a lotului. În faţa multor suporteri, prezentarea a avut loc la terasa D’Arc din Piaţa Unirii din Timişoara. Alb-violeţii au fost urcaţi la etajul doi al clădirii şi au ieşit pe rând pe balcon după ce li s-a strigat numele şi i s-a prezentat CV-ul. Noile achiziţii ale lui ASU Poli sunt: Marius Staicu (ex CS Mioveni), Alin Ignea (ex ACS Poli), Florin Lazea (ex CSM Lugoj), Ionuţ Plămadă (ex Sepsi OSK Sfântu Gheorghe), Raul Krausz (ex Olimpia Satu Mare), Ionuţ Coadă (ex UTA II), Emanuel Fişteag (ex Naţional Sebiş), Alin Crişanov (ex Enfield Town, Anglia) şi Cornel Predescu (ex Skenderbeu, Albania).

Publicat Sport
Joi, 03 August 2017 21:11

Deaconescu va continua la FC Argeş

Fotbalistul vâlcean, Mihai Deaconescu, va continua în tricoul piteştenilor de la SCM, care de curând şi-au schimbat denumirea în FC Argeş. De altfel, Miţă, fiul tehnicianul Gicu Deaconescu, a fost şi căpitan al echipei care a promovat din eşalonul al treilea, sub conducerea lui Dică. Tot la echipa din oraşul lui Dobrin va continua şi un alt fost component al CSM-ului, atacantul Costin Stoica. Nu mai este în lot, în schimb, Cosmin Piscanu. În această vară au fost aduşi portarii Octavian Popescu (ex CS Mioveni) şi Nicuşor Grecu de la CSMS Iaşi, fundaşii Cătălin Stan (ex FC Braşov), Cătălin Torişte (ex Viitorul Constanţa) şi Bogdan Vişa (ex CS Mioveni), mijlocaşii Alin Popa (ex CS Mioveni), Antonio Cruceru (ex Viitorul Constanţa), Cătălin Barbu (împrumut de la Şcoala de Fotbal Dănuţ Coman), Radu Bârzan de la CS U Craiova şi atacantul Andrei Nilă, care în sezonul trecut a evoluat la CS Mioveni.

Publicat Sport

Primarul comunei Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu, nu se lasă şi face tot posibilul să obţină finanţare pentru cele două proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării. Primul pas a fost ca în data de 1 august să trimită o adresă către Consiliul Judeţean Vâlcea în care solicită să-i fie puse la dispoziţie copii ale celor două adrese trimise Ministerului Dezvoltării. „Nemulţumirea actuală este că de cele două proiecte mari pentru comuna Fârtăţeşti, cele de apă şi canalizare pe PNDL II, am fost privat prin intermediul Consiliului Judeţean, prin eroarea voită sau accidental produsă, care au dat situaţia la Ministerul Dezvoltării eronată, motiv pentru care n-am primit finanţare. Sper ca lucrurile să se îndrepte, pentru că am făcut în data de 1.08.2017 o adresă prin care îi rog, conform Legii 544/2001, să-mi pună la dispoziţie copii ale celor două adrese care se bat cap în cap şi pe care le-au trimis la Ministerul Dezvoltării. Vreau să demonstrez că am avut dreptare şi că am fost scos eronat de pe acea listă privind finanţarea proiectelor de extindere reţea de apă şi canalizare. După ce voi obţine aceste hârtii, voi merge în audienţă la ministrul Dezvoltării cu documentele respective şi voi încerca ca, din economiile lui PNDL II, care se vor face în urma depunerii documentelor celorlalte primării, să primească comuna Fârtăţeşti bani pentru aceste proiecte. Chiar şi pentru o casă trebuie să introduci apă şi canalizare, pentru că oamenii plătesc taxe şi impozite. Cetăţenii trebuie să aibă apă, canalizare şi asfalt, indiferent unde locuiesc. Oamenii m-au ales ca eu să le rezolv toate problemele”, a declarat Nicolae Voicescu, primarul comunei Fârtăţeşti. Iată şi ce se arată în adresa din data de 1.08.2017, întocmită de primarul Voicescu, către Consiliul Judeţean. „Comuna Fârtăţeşti, prin reprezentantul său legal, Primar – Nicolae Voiceascu, în temeiul Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, formulează prezenta cerere, prin care solicită comunicare, în termenul legal de 10 zile, a unor copii de pe următoarele documente: 1. Adresa nr. 4636 din 10.04.2017, împreună cu anexele care fac parte integrantă din aceasta, transmisă Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţia Publice şi Fondurilor Europene. 2. Adresa nr. 6836 din 24.05.2017, împreună cu anexele care fac parte integrantă din aceasta, transmisă Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Actele solicitate au regimul juridic al informaţiei de interes public, astfel cum este reglementat de actele normative incidente în cauză”.

Publicat Univers vâlcean
Joi, 03 August 2017 21:07

Liceul din Măciuca va fi modernizat

În comuna Măciuca se lucrează intens la modernizarea drumurilor, însă conducerea administraţiei publice locale are în vedere şi alte proiecte, iar unul dintre ele face referire la modernizarea şi dotarea liceului. „Se lucrează intens la asfaltări pe proiectul vechi cu RAJDP-ul în Bocşa şi Zăvoieni. RAJDP-ul şi-a luat angajamentul că lucrările vor fi finalizate la sfârşitul lunii octombrie şi este posibil să se întâmple lucrul acesta, ca urmare a felului în care s-au mobilizat anul acesta. De asemenea, vineri, 4 august, este ultima zi de depunere a proiectelor pentru reabilitarea liceului. În scurt timp, o să dăm drumul la licitaţia pentru reabilitarea şcolii. Proiectul privind liceul este pe PNDL şi prevedere modernizarea şi dotarea lui, recompartimentarea clădirii în vederea asigurării grupurilor sociale în interiorul clădirii, refacerea şarpantei şi a acoperişului, înlocuirea tâmplăriei, instalaţii termice, finisaje exterioare, interioare, o centrală termică nouă şi dotările cu mobilier şcolar”, a declarat Mugur Mărcoianu, primarul comunei Măciuca.

Publicat Univers vâlcean

Primăria Frânceşti a prins finanţare pe Ordonanţa 28, de la Ministerul Dezvoltării, pentru o şcoală şi un dispensar. Viceprimarul Dumitru Cioboată spune că este cam puţin şi că nu ştie ce vor face cu drumurile, mai ales că în două sate drumurile sunt făcute praf: „Cam puţin. Noi speram să ne dea finanţare pentru asfaltări, pentru că avem două sate care sunt praf. Nu ştiu ce vom face. De fapt, este vorba de satul Viişoara şi de un cătun, Moşteni. Toate drumurile din acest sat şi din cătun sunt neasfaltate. Oricum, noi avem puţine drumuri locale asfaltate, nici 3 kilometri şi avem aproximativ 100 de drumuri locale. Avem două drumuri asfaltate. Vom asfalta şi noi două anul acesta, două anul viitor, din bugetul local, pentru că nu ne permitem mai mult. Să sperăm că vom prinde şi noi finanţare pentru proiectul de asfaltare a 6 kilometri de drumuri, poate în toamnă”, ne-a spus viceprimarul Dumitru Cioboată.

Publicat Univers vâlcean
Pagina 1 din 3

Echipa redacțională a cotidianului Viața Vâlcii

Cotidian editat de SC PETRAS SRL

Rm. Vâlcea, Aleea Teilor, PT 1 Ostroveni, judeţul Vâlcea

email: viata.valcii@mail.com
viatavalcii@yahoo.com
Tel./fax 0250-73.23.24
Tel: 0350-41.24.63

Viaţa Vâlcii (Online) = ISSN 2501-5540 ISSN–L 2501-5532
Editor şef: Petre Tănăsoaica

Consiliul de administratie:

Director administrativ financiar: Dumitru Amza
Redactor şef: Gabriela Bercea
Secretar general de redacţie:Laura Bondoc

Redactie:

Politică: Gabriela Bercea
Economic-social-administrativ: Gabriela Bercea
Cultură: Laura Bondoc
Sănătate, fapt divers, eveniment: Mihaela Borcan
Cronicar sportiv: Gabriel Cîrjaliu
Senior editor: Nicolae Dinescu
Tehnoredactare: Sorin Dina
Administraţie-difuzare: Marin Cernătescu